Mama lui Erik...

 

Eliza Nițescu TOTUL ESTE POSIBIL

52.380952380952% Complete
1,100 RON
Sumă strânsă
2,100 RON
Target
5
Donații

“- Luci, ea e mama lui Erik de pe Aconcagua!”

 

Așa m-a prezentat Diana Gulacsi, mama lui Erik Gulacsi, atunci când am făcut cunoștință cu unul dintre prietenii lor de familie la sfârșitul lunii Aprilie 2017.

 

Nu m-am gândit niciodată cu adevărat cum ar fi să am un copil. Probabil de aceea încă nu am un copil. Cu siguranță copiii care aleg să ajungă aici își doresc părinți hotărâți, pregătiți și foarte responsabili. Așa cum sunt sunt părinții lui Erik, Diana și Bela.

 

Pentru Erik nici nu a fost dificil să îi aleagă pe ei. Nu ar fi putut avea părinți mai buni, așa cum nici ei, Diana și Bela, nu ar fi putut avea copii mai buni ca Erik și sora lui, Karla.

 

L-am întâlnit pe Erik pe 11 Decebrie 2016, într-un antrenament pe Ciucaș, din seria antrenamentelor destinate plecării pe Aconcagua. 11, adică ziua mea... Cunoscându-l, nu am putut să nu mă gândesc ce cuminte, serios și muncitor este. Nu am putut să nu îmi doresc să învăț de la el.

 

Despre ce să învăț? Despre calm, claritate, hotărâre și simplitate. Erik nu se panica niciodată, nu renunța niciodată și nu se amesteca niciodată în discuții aprinse. Rămânea mereu senin, dedicat misiunii sale, indiferent la zgomotul din jur și înțelegător față de cei preocupați de lucrurile mici: controverse trecătoare, frici fără rost, îndoieli nefondate. Indiferent ce se petrecea în jurul său, Erik își urmărea scopul lui și rămânea în lumea lui. Lumea lui liniștită, în care îndoielile nu aveau loc. Era încrezător și modest. Curajos și smerit. Brav și umil. În același timp. La 12 ani.

 

Suntem obișnuiți să măsurăm tot. Inclusiv anii. Pentru mine Erik nu are vârstă. Este un prieten fără ani. Pentru că prin cum și ce a ales să trăiască, a depășit granița timpului clasic și a devenit nemuritor.

 

Nu toți avem sau merităm să avem copii, dar fiecare dintre noi am merita să putem recunoaște când apare un maestru în viața noastră. Erik mi-a arătat încă o dată că timpul este o iluzie și că ce este real este ceea ce nu se schimbă niciodată. Iubirea mea pentru Erik nu se va schimba niciodată.

 

Și recunosc... am înclinația de a pune poate prea multă poezie în lucruri. Însă dacă ai citit până aici o să trecem împreună dincolo de poezie. Și îți spun franc: în 2018, și eu și Erik voiam să ajungem în Denali (cel mai înalt vârf din America de Nord). Acest lucru este încă posibil pentru noi, dar nu despre mine vreau să vorbesc acum, pentru că eu voi vedea cum o să mă descurc. Ce îmi doresc este să ajuți ca visul lui Erik să poată merge mai departe, dincolo de logică și planul fizic pe care noi îl percepem și la care ne-am obișnuit să limităm totul. Erik Gulacsi a pierit în avalanșa din Retezat în data de 22 Aprilie, iar în data de 24 Aprilie (2017) trupul lui a fost incinerat. Sunt 3 urne de cenușă, dintre care una va fi dusă pe Denali, de tatăl său, Bela. Pentru asta, avem nevoie să strângem fondurile necesare. Expediția costă aproximativ 5.000 de euro de persoană. Tu poți ajuta ca urna cu rămășițele pământești ale lui Erik să fie dusă pe Denali, iar de acolo el să poată zbura lin deasupra munților, rămânând astfel la înâlțime pentru totdeauna, în locul pe care și l-a ales ca destinație pentru următoarea sa expediție.

 

14 Mai este ziua în care voi alerga semimaratonul București. Față de multe alte lucruri pe are am ales să le fac, acest concurs poate nu reprezintă nimic dacă este judecat doar din prisma numărului de kilometri sau au timpului alocat. Însă valoarea fiecărei destinații cred că merită evaluată în rimul rând prin prisma intenției principale legată de ea. Iar intenția mea nr. 1 este ca această cursă să îl ajute pe Erik să ajungă pe Denali. Astfel, semimaratonul București nu mai înseamnă 21 de km, 2-3 ore sau o cursă oarecare. Înseamnă un omagiu adus celui care a fost cel mai bun tânăr alpinist din România, Erik Gulacsi. Și contribuția ca el să ajungă în expediția pentru care se antrena... Denali 2018!

 

DESPRE CAMPANIA IN MEMORIAM ERIK GULACSI

 

Erik Gulacsi, cel mai bun aplinist tânăr al României, cu două recorduri europene la activ, a pierit în avalanșa din Retezat, la sfârșitul lunii Aprilie 2017.

 

În memoria lui, Asociația TOTUL ESTE POSIBIL inițiază o campanie de strângere de fonduri care vor fi direcționate familiei. Pentru Erik, viitoarea expediție importantă urma să aibă loc în 2018, în Alaska. Erik își dorea să ajungă în pe cel mai înalt vârf din America de Nord, Denali (6.194 m). Familia sa dorește ca el să rămână în locul pe care l-a iubit cel mai mult, muntele. Tatăl lui Erik, Bela Gulacsi, și-a propus ca anul viitor să meargă în expediția din Alaska pentru a duce acolo o urnă cu cenușă, oferindu-i lui Erik posibilitatea de a rămâne la înălțime pentru totdeauna. Așadar, fondurile colectate cu ajutorul acestei campanii, vor fi folosite de familia lui Erik Gulacsi pentru expediția pe Denali din 2018, în care va pleca tatăl lui Erik, Bela Gulacsi (costurile expediției sunt evaluate la aproximativ 5.000 de euro).

 

Pentru noi, Erik a atins deja propriul Everest, așa încât suma pe care ne dorim să o strângem este de 8.848 lei.

 

CUM POȚI DONA?

1. Direct, prin plata cu cardul, alegând opțiunea "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE" care apare pe această pagină, în câmpul din dreapta sus.

2. În contul bancar, deschis la Banca Transilvania:

RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont lei)

RO83BTRLEURCRT0386479601 (cont euro)

RO87BTRLUSDCRT0386479601 (cont usd)

făcând mențiunea: In memoria Erik Gulacsi.

 

DESPRE ERIK GULACSI

Erik Gulacsi (12 ani), născut pe 1 Iunie 2004.

Erik a reuşit să ajungă în august 2016 pe vârful Elbrus la 5.642 de metri altitudine, devenind cel mai tânăr băiat din Europa care a reuşit acest lucru. În Ianuarie 2017 a stabilit un nou record european de vârstă când a atins vârful Aconcagua, 6962 metri, la doar 12 ani.

Erik a început să practice alpinismul de la vârsta de 8 ani.

La fel ca prietena și colega lui, Dor Geta Popescu, Erik Gulacsi îşi dorea mult să parcurgă două circuite extrem de dificile: Seven Summits (escaladarea celor îna înalte vârfuri de pe fiecare continent) şi Seven Volcanoes (escaladarea celor mai înalţi vulcani de pe fiecare continent).

 

DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL

 

Suntem un ONG care oferă sprijin persoanelor cu pontențial și ținte clare pentru a-și îndeplini obiectivele. În plus, oferim instruire sponsorilor și donatorilor noștri și ne fundamentăm inițiativele pe principiul conlucrării - poți fi ajutat doar dacă oferi, la rândul tău, ajutor.

 

Ai un vis și simți că nu îl poți transforma singur în realitate? Te putem ajuta ca totul să fie posibil și în cazul tău!

 

CUM POȚI CONTRIBUI LA PROIECTELE ASOCIAȚIEI TOTUL ESTE POSIBIL

 

Cu donații directe la evenimentele noastre sau în conturile Asociației, deschise la Banca Transilvania:

RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont lei)

RO83BTRLEURCRT0386479601 (cont euro)

RO87BTRLUSDCRT0386479601 (cont usd)

 

Prin direcționarea celor 2% din impozitul pe venit (prin completarea formularului 200 sau 230).

 

Prin direcționarea a până la 20% din impozitul pe profit (pentru persoanele juridice).

 

Ne dorim să creăm o comunitate globală în care ne sprjinim și să evoluăm reciproc, în care să ne realizăm obiectivele și în care visurile să devină realitate mult mai rapid.


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profeioniști) în drumul lor de atingere a unor obiective importante.

Erik Gulacsi, cel mai bun aplinist tânăr al României, cu două recorduri europene la activ, a pierit în avalanșa din Retezat, la sfârșitul lunii Aprilie 2017. 

Semimaratonul Internațional București este organizat de Asociația Bucharest Running Club în parteneriat cu Federația Română de Atletism și Primaria Municipiului București.  Ediția de anul acesta va fi pe 13-14 Mai 2017, cu startul în Piața Constituției din București.  Probele de concurs sunt: Semi-Maraton Cursa individuală - 21.097 km Cursa scaunelor cu rotile - distanță la

 

5 Donații

13 May 2017
Go, Eliza, go go go!
12 May 2017

Eduard Mitrofan

300 RON
11 May 2017
Este greu sa mai spui un cuvant dupa mesajul tau, Eliza. Fie ca sufletul lui Erik sa zboare mai departe peste Denali, asa cum si-a dorit, si astfel visul lui sa devina realitate, macar in acest fel.
05 May 2017
Va sunt alaturi cu sufletul!
04 May 2017