Dăruim ziua noastră campioanei Andreea Pîșcu

 

Gabriel și Lucian Ștefu TOTUL ESTE POSIBIL

0% Complete
0 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
0
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor.

 

Anul acesta am hotărât să ne dăruim ziua de naștere unei cauze care ne este dragă, cauză propusă de asociația ai cărei beneficiari suntem și noi.

 

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profesioniști) în drumul lor către atingerea unor obiective importante.

 

Andreea Pîșcu este campioana României la semimaraton (tineret și seniori) și o sportivă în ascensiune în alergarea montană. Ea va participa în această toamnă la Campionatul Mondial de Alergare Montană din Argentina. Andreea are nevoie de finanțare urgentă pentru a merge în Argentina cu câteva zile mai devreme și a se acomoda cu traseul, temperatura și atmosfera de competiție.

 

Atunci când faci totul din pasiune, oferi din tine tot ce e mai bun. Andreea a devenit mai puternică, mai hotărâtă și a încercat întodeauna să își depășească condiția. “Ce mi-a determinat evoluția continuă a fost dăruirea, seriozitatea, cantitatea enormă de muncă, dar și iubirea pe care o port acestui sport”, spune sportiva despre disciplina în care a ales să facă performanță.

 

Povestea completă a sportivei o poți citi aici:

https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/view?id=749

 

BUGETUL SPORTIVEI PENTRU CAMPIONATUL MONDIAL DE ALERGARE MONTANĂ DIN ARGENTINA

 

vitaminizare: 700 de lei

cazare și mese pentru 10 zile în Argentina: 5.000 lei

echipament: 1500 lei

 

Susține și tu campania cu o donație pe platforma Galantom pe această pagină, apăsând butonul verde "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE"

 

sau direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL:

RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

cu mențiunea ANDREEA PÎȘCU (LUCIAN & GABRIEL ȘTEFU)

 

Împreună suntem mai buni!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profeioniști) în drumul lor de atingere a unor obiective importante.

Andreea Pîșcu este campiona României la semimaraton (categoriile tineret & seniori), având excelente rezultate și în alergarea montană.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

0 Donații

Nu există nici o donaţie. Fii primul care donează!
Gabriel și Lucian Ștefu : TOTUL ESTE POSIBIL
Dăruim ziua noastră campioanei Andreea Pîșcu