Dăruiesc ziua mea balerinei Anastasia

 

Elena Pușcu TOTUL ESTE POSIBIL

100% Complete
1,100 RON
Donations raised
1,000 RON
Target
9
Donations
I want to donate!

Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor?

Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profesioniști) în drumul lor către atingerea unor obiective importante.

La 15 ani, Anastasia Bodan visează să devină cea mai mare balerină din istorie. Pentru Anastasia baletul a devenit o preocupare relativ târziu, la 8 ani. Dar a progresat foarte rapid, reușind să aibă rolul de solistă chiar de la primul ei spectacol oficial, unde a fost Clara, din Spărgătorul de nuci. Cu planuri legate de balet, atât în plan apropiat, cât și pe termen lung, Anastasia vede în pasiunea căreia îi oferă tot timpul și energia sa, un stil de viață, o artă ce a devenit parte din propria persoană.

Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către cauza prin care o susțin pe Anastasia.

 

Susține și tu campania cu o donație pe platforma Galantom pe această pagină, apăsând butonul verde "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE"

sau direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL:

RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

cu mențiunea ANASTASIA

 

Împreună suntem mai buni!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe galantom.ro/daruiesteziuata

 

***

BUGETUL NECESAR PERFORMANȚEI ANASTASIEI

Costume: 250 lei/lună

Școala de balet: 200 lei/lună

Workshop-uri: 250 lei/lună (includ costul cu deplasarea, cazarea, mesele și cursurile de balet)

Concursuri: 400 lei/lună (includ costul cu deplasarea, cazarea, mesele și participarea la concurs)

TOTAL: 1.100 lei/lună (acesta este totalul împărțit pe luni, care cuprinde costurile minime cu costumele, școala de balet,  2 workshop-uri /an și 2 concursuri/an)

 

DESPRE ELEVA ANASTASIA BODAN

Anastasia a încheiat toți anii de școală cu media 10. Este olimpică naţională la chimie şi are mai multe premii câştigate la faza judeţeană a olimpiadelor de matematică, română şi religie, precum şi menţiune la faza naţională a concursului de engleză Mirunette.

 

***

CUM POȚI SĂ AJUȚI?

1. CONTRIBUIE CU BANI CA PERSOANĂ FIZICĂ

Contribuțiile pentru această campanie se pot face prin intermediul platformei Galantom, pe această pagină

sau direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL, RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

 

2. SPONSORIZEAZĂ CAMPANIA CA PERSOANĂ JURIDICĂ

În cazul în care sunt companii interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii.

Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa: eliza@totulesteposibil.org

 

3. DISTRIBUIE CAMPANIA

Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află de acest proiect, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!

 

4. MEDIATIZEAZĂ POIECTUL!

Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre campanie sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).

 

PERSOANA DE CONTACT

Eliza Nițescu | eliza@totulesteposibil.org

 

DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL

Organizația a fost înființată în 2017, cu scopul de a sprijini persoanele cu potențial și obiective clare în drumul spre performanță. Printre cei pe care îi susținem se numără elevi olimpici, sportivi campioni, artiști sau oameni de cultură. Campaniile noastre vizează în special proiecte în domeniile educației, sportului, medicinei sau mediului.

 

 Proiectele Asociației pot fi urmărite aici:

Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/

Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/

WEB: www.totulesteposibil.org

 


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profeioniști) în drumul lor de atingere a unor obiective importante.

Deși aflată la o vârstă foarte fragedă, Anastasia Bodan visează să devină cea mai mare balerină din istorie. Pentru Anastasia baletul a devenit o preocupare relativ târziu, la 8 ani. Dar a progresat foarte rapid, reușind să aibă rolul de solistă chiar de la primul ei spectacol oficial, unde a fost Clara, din Spărgătorul de nuci. Cu planuri legate de balet, atât în plan apropiat, cât și pe termen lung, Anastasia vede în pasiunea căreia îi oferă tot timpul și energia sa, un stil de viață, o artă ce a devenit parte din propria persoană.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

9 Donations

Elena Pușcu

150 RON
Draga mea balerină, m-am simțit onorată că împreună cu prietenii si colegii să te susținem, măcar în această lună. Promit sa fiu alături de tine si pe mai departe, pentru că... MERIȚI! Mulțumesc că mi-ai oferit această șansă, și le mulțumesc si părinților tăi care te sustin în visul tău.
11 Feb 2020

George

30 RON
11 Feb 2020

Anonymous

30 RON
11 Feb 2020
De la o colega draga de servici care doreste sa ramana anonima si cu ajutorul careia, curand, vom avea si o alta surpriza pentru tine (atunci vei sti cine este). Te imbratisam, frumoasa si talentata fata.
11 Feb 2020
De fapt este cadoul de la colegii mei de departament, cadou ce am vrut sa ajunga la tine, pentru ca esti o adolescenta minunata! Te imbratiseaza toata echipa de la METRO SYSTEMS Romania.
11 Feb 2020
la cat mai multi ani sanatosi cu tot ceea ce ti doresti sa se implineasca. sa ai parte de oameni asa ca tine in jurul tau
11 Feb 2020

Anonymous

75 RON
La multi ani, Elena! :)
09 Feb 2020
La mulți ani, sorelina! Pentru că donez aproape zilnic, pot dona doar atât. Dar picăturile mici fac stropii mari. Să fii sănătoasă, fericită, iubită și împlinită. Îți mulțumesc pentru tot!
09 Feb 2020
La Multi Ani, Elena, cu sanatate, iubire si creatie! ❤️ Mult succes Anastasiei!
02 Feb 2020
Elena Pușcu : TOTUL ESTE POSIBIL
Dăruiesc ziua mea balerinei Anastasia