Amalia Georgiana Triță - Asociatia Totul este posibil

Donează o mască și ajută un medic să salveze vieți, inclusiv pe a lui!

480 RON Donatii stranse
1.6% Complete
30,000 RON Target
4 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 

Donează o mască și ajută un medic să salveze vieți, inclusiv pe a lui!

Sunt Amalia Triță, mic antreprenor și fată de medic și sunt îngrijorată pentru sănătatea cadrelor medicale din România și a noastră a tuturor.

Mama mea este medic endocrinolog la Spitalul Județean Slatina, județul Olt, spital în care sunt peste 1.000 de cadre medicale, iar până în prezent au primit doar 69 de măști medicale, care oricum nu sunt bune de nimic pentru că nu protejează împotriva Coronavirus, ...și cam atât :(

Medicii și asistentele medicale din Spitalul Județean Slatina au nevoie de mult mai mult.... halate impermeabile cu mânecă lungă, combinezoane, ecrane de protecție facială (viziere), ochelari de protecție, mănuși consultație UF latex sau nitril, mănuși high-risk; soluții dezinfectante, aparatură mobilă etc.

Din păcate, situații similare sunt la acest moment în toată țara. Și de la o zi la alta situația se înrăutățește. Așa cum arată ultimele cifre publicate de Grupul de Comunicare Strategică, astăzi sunt peste 900 de cazuri confirmate, iar 1 din 7 români infectați cu coronavirus este cadru medical!

A trecut o lună de când  în România a fost confirmat primul caz de Coronavirus și nu s-a făcut aproape nimic. Cu fiecare zi ce trece, numărul de persoane infectate crește îngrijorător de mult, mai ales de când s-au făcut mai multe teste. Dacă în prima săptămână s-au luat doar 657 de probe, trei săptămâni mai târziu s-au făcut 14.466 de teste și ce să vezi? Numărul de cazuri a explodat. Și din păcate va continua să crească.

Nu sunt aici să arăt cu degetul pe nimeni, vreau doar să te chem alături de mine și împreună să protejăm medicii și asistentele de la spitalul județean Slatina (și cu siguranță vor urma și alte spitale) împotriva coronavirus. Pentru că din păcate, altcineva nu prea o face...

În ultimele zile m-am întristat, chiar m-am revoltat, însă mi-am dat seama că nu rezolv nimic cu asta. Așa că am decis să acționez. După ce am identificat nevoile spitalului, am început să caut furnizori și în paralel să caut soluții să strâng fonduri cu care să le pot achiziționa cât mai repede posibil.

Obiectivul acestei prime campanii din seria „Ajută un medic”, care este posibilă datorită prietenei mele, Eliza Nițescu și Asociației TOTUL ESTE POSIBIL, este achiziționarea a 1000 de măști de protecție Coronavirus FFP2 care să permită medicilor să continue să ofere consultații medicale fără să le fie teamă că pot intra în contact cu o persoană infectată nedepistată.

Ține de fiecare dintre noi să ne salvăm cadrele medicale care odată ce se îmbolnăvesc nu vor mai putea să aibă grijă de noi, de părinții noștri, de bunicii noștri... și atunci numărul de îmbolnăviri și chiar decese îl va depăși Doamne ferește pe cel din Italia, nu din cauza virusului, ci din cauza lipsei de personal medical care să îngrijească persoanele care se îmbolnăvesc.

Vino alături de mine și de prietenii mei sufletiști de la Asociația TOTUL ESTE POSIBIL și hai să ne protejăm medicii și asistentele medicale!

Donează ACUM pentru Fondul de Urgență al Spitalului Județean Slatina și ajută un medic să salveze vieți, inclusiv pe a lui!

Prețul de achiziție pentru o mască coronavirus FFP2 care poate cu adevărat să ne protejeze cadrele medicale este de 25 LEI + TVA.

 

1 MASCĂ = 30 LEI

3 MĂȘTI = 90 LEI

5 MĂȘTI = 150 LEI

10 MĂȘTI =  300 LEI

 

Este timpul să ne scoatem masca indiferenței și să acționăm ACUM!

Tu cu câte măști contribui pentru medicii și asistentele medicale din Slatina?

 

***

CUM POȚI SĂ AJUȚI?

1. CONTRIBUIE CU BANI CA PERSOANĂ FIZICĂ

Contribuțiile pentru această campanie se pot face prin intermediul platformei Galantom, pe această pagină

sau direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL, RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

 

2. SPONSORIZEAZĂ CAMPANIA CA PERSOANĂ JURIDICĂ

În cazul în care sunt companii interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii.

Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa: eliza@totulesteposibil.org

 

3. DISTRIBUIE CAMPANIA

Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află despre acest proiect, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!

 

4. MEDIATIZEAZĂ POIECTUL!

Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre campanie sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).

 

PERSOANA DE CONTACT

Eliza Nițescu | eliza@totulesteposibil.org

 

DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL

Organizația a fost înființată în 2017 de trei târgovișteni, cu scopul de a sprijini persoanele cu potențial și obiective clare în drumul spre performanță. Printre cei pe care îi susținem se numără elevi olimpici, sportivi campioni, artiști sau oameni de cultură. Campaniile noastre vizează în special proiecte în domeniile educației, sportului, medicinei sau mediului.

 

Proiectele Asociației pot fi urmărite aici:

Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/

Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/

WEB: www.totulesteposibil.org


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

Asociatia Totul este posibil

La TOTUL ESTE POSIBIL ne-am decis să sprijinim persoanele cu potențial să își atingă obiectivele și să reușească acolo unde își pun intenția.

FONDUL DE URGENȚĂ PENTRU UNITĂȚILE MEDICALE DIN ROMÂNIA

În aceste momente încercate este momentul să fim ÎMPREUNĂ pentru a-i sprijini pe cei aflați în prima linie în lupta contra COVID-19!

Medicii au nevoie URGENTĂ de echipament de protecție, dezinfectant și echipamente de spital în cantități uriașe, în condițiile în care prețurile au explodat. 

Ajutați-ne să fim alături de eroii acestor zile grele: personalul medical care depune eforturi inumane pentru a salva vieți.

Haideți să le oferim posibilitatea de a avea cu ce să-și facă meseria!

4 Donatii

Anonymous

150 RON
27 mar 2020
27 mar 2020
Ține de fiecare dintre noi să ne salvăm cadrele medicale care odată ce se îmbolnăvesc nu vor mai putea să aibă grijă de noi, de părinții noștri, de bunicii noștri... și atunci numărul de îmbolnăviri și chiar decese îl va depăși Doamne ferește pe cel din Italia, nu din cauza virusului, ci din cauza lipsei de personal medical care să îngrijească persoanele care se îmbolnăvesc.
26 mar 2020
26 mar 2020