Adina Bularda - Asociatia Totul este posibil

Dăruiesc ziua mea campionului Gabriel Bularda!

0 RON Donatii stranse
0% Complete
1,000 RON Target
0 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 

Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor?

Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profesioniști) în drumul lor către atingerea unor obiective importante.

Odată cu titlurile obținute ca junior în alergarea montană, Gabriel Bularda a devenit cel mai bun performer junior român în acest sport. A câștigat titlurile de campion național (4 ani consecutiv, 2015, 2016, 2017, 2018), de 2 ori campion european (2017, 2018), vicecampion mondial cu echipa (2018), titlul de atletul anului 2018 în România la categoria juniori.

Gabriel este acum într-o etapă de tineret și urmează trecerea la seniori, o etapă în care are nevoie de multe resurse pentru a se antrena și pentru a concura.

 

Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către cauza prin care îl susțin pe Gabriel Bularda.

 

Susține și tu campania cu o donație pe platforma Galantom pe această pagină, apăsând butonul verde "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE"

sau direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL:

RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

cu mențiunea GABRIEL BULARDA

 

Împreună suntem mai buni!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe galantom.ro/daruiesteziuata

 

***

BUGETUL NECESAR PERFORMANȚEI SPORTIVE

Cantonament 3l0 lei/lună

Echipament 300 Lei/lună

Vitaminizare 700 lei/lună

Recuperare 200 lei/lună

Competiții externe 500 lei/lună

 

***

CUM POȚI SĂ AJUȚI?

1. CONTRIBUIE CU BANI CA PERSOANĂ FIZICĂ

Contribuțiile pentru această campanie se pot face prin intermediul platformei Galantom, pe această pagină

sau direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL, RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

 

2. SPONSORIZEAZĂ CAMPANIA CA PERSOANĂ JURIDICĂ

În cazul în care sunt companii interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii.

Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa: eliza@totulesteposibil.org

 

3. DISTRIBUIE CAMPANIA

Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află de acest proiect, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!

 

4. MEDIATIZEAZĂ POIECTUL!

Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre campanie sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).

 

PERSOANA DE CONTACT

Eliza Nițescu | eliza@totulesteposibil.org

 

DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL

Organizația a fost înființată în 2017, cu scopul de a sprijini persoanele cu potențial și obiective clare în drumul spre performanță. Printre cei pe care îi susținem se numără elevi olimpici, sportivi campioni, artiști sau oameni de cultură. Campaniile noastre vizează în special proiecte în domeniile educației, sportului, medicinei sau mediului.

 

 Proiectele Asociației pot fi urmărite aici:

Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/

Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/

WEB: www.totulesteposibil.org


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

Asociatia Totul este posibil

La TOTUL ESTE POSIBIL ne-am decis să sprijinim persoanele cu potențial să își atingă obiectivele și să reușească acolo unde își pun intenția.

GABRIEL BULARDA, DUBLU CAMPION EUROPEAN LA ALERGARE MONTANĂ, FACE TRECEREA LA SENIORI

În lotul de sportivi care va reprezenta România la Campionatul european de alergare montană din Elveția, la seniori masculin singurul calificat este atletul Gabriel Bularda, care anul acesta face trecerea de la juniori la seniori. Sportivul este legitimat la CSU Știința București și antrenat de Profesorul Ioan Moisa). Gabriel este campionul național la alergare montană în ultimii 4 ani (2015-2018), atletul anului 2018 în România, dublu campion european și vicecampion mondial (cu echipa), la aceeași disciplină, categorie juniori.

0 Donatii

Nu exista nici o donatie. Fii primul care doneaza!