Cel mai frumos cadou de ziua mea
Vlad Crețu TOTUL ESTE POSIBIL
Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor? Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.
Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către această cauză.
Am ales să ajut două făpturi minunate, două copile care au fost încercate de viață încă de mici.
Ramona P., 9 ani, elevă în clasa a II-a la o școală din Târgoviște, suferă de cancer de pancreas, acest fapt neoprind-o nicio secundă să întâmpine viața în cel mai pozitiv mod. De fiecare dată când Ramona este întrebată ce mai face, răspunsul ei este invariabil: "Sunt fericită!". Ramona este pasionată de muzică și dans. Este crescută doar de mama, având încă 3 frați, cu toții împărțind aceeași singură camera în care trăiește întrega familie.
Miruna I., 16 ani, elevă în clasa a IX-a la un liceu economic din București, s-a născut cu o problemă locomotorie ce a făcut să aibă 20 de operații de la naștere până în prezent. Pentru Miruna, anul 2019 a fost unul devasator, fetița pierzându-și atât bunicul, cât și tatăl. În prezent este în grija bunicii, care se îndreaptă spre vârsta de 90 de ani. Miruna este foarte pasionată de citit și scris, dar visul ei este să devină contabil.
Susține și tu campania cu o donație pe platforma Galantom pe această pagină, apăsând butonul verde "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE"
sau direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL:
RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)
Împreună suntem mai buni!
Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe galantom.ro/daruiesteziuata
***
CUM POȚI SĂ AJUȚI?
1. CONTRIBUIE CU BANI CA PERSOANĂ FIZICĂ
Contribuțiile pentru această campanie se pot face prin intermediul platformei Galantom, pe această pagină
sau direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL, RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)
2. SPONSORIZEAZĂ CAMPANIA CA PERSOANĂ JURIDICĂ
În cazul în care sunt companii interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii.
Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa: eliza@totulesteposibil.org
3. DISTRIBUIE CAMPANIA
Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află despre acest proiect, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!
4. MEDIATIZEAZĂ POIECTUL!
Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre campanie sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).
PERSOANA DE CONTACT
Eliza Nițescu | eliza@totulesteposibil.org
DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL
Organizația a fost înființată în 2017, cu scopul de a sprijini persoanele cu potențial și obiective clare în drumul spre performanță. Printre cei pe care îi susținem se numără elevi olimpici, sportivi campioni, artiști sau oameni de cultură. Campaniile noastre vizează în special proiecte în domeniile educației, sportului, medicinei sau mediului.
Proiectele Asociației pot fi urmărite aici:
Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/
Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/
WEB: www.totulesteposibil.org
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of