Pedalez 500K pentru educație!
Istvan Szokolszky TOTUL ESTE POSIBIL
Sunt Istvan Szokolszky, Campion Național la Duatlon în 2017 & 2018 (categorie de vârstă) și sunt mereu în căutare de noi provocări.
Anul acesta am ales una chiar de mea sa de naștere: 500K de pedalat, distanță care include și peste 9.000 de metri diferență pozitivă de nivel.
Toate acestea pentru a susține și o cauză nobilă.
Întrucât educația stă la baza unei societăți sănătoase, Istvan a ales să parcurgă această distanță pentru a susține proiectul “VREAU SĂ MERG LA ȘCOALĂ!”, Campania prin care asociația TOTUL ESTE POSIBIL ajută copii din familii cu posibilități material limitate să ia startul într-un nou an școlar.
Îmi doresc ca pentru fiecare kilometru pedalat să asigur un ghiozdan echipat pentru un copil, deci ținta mea, extrem de de ambițioasă (știu!) este de 500 de ghiozdane (fiecare cu valoare aproximativă de 100 de lei).
Voi pedala 500K, kilometri ce vor fi scoși la vânzare. Practic, fiecare susținător va putea cumpăra numărul dorit de kilometri, donația pentru fiecare kilometru pedalat fiind de 100 lei.
Traseul de 500K:
Oradea
Beiuș
Padiș
Ștei
Vârtop
Gârda
Albac
Poiana Horea
Lacul Beliș
Huedin
Ciucea
Lușfalău
Pădurea Neagră
Derna
Uileacul de Criș
Oradea
Așadar, anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.
Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profesioniști) în drumul lor către atingerea unor obiective importante.
Consider că educația este esențială pentru formarea fiecărui tânăr și pentru cum va arăta viitorul de mâine, așa încât alegerea mea este proiectul
VREAU SĂ MERG LA ȘCOALĂ!
Campania se adresează copiilor și tinerilor care nu au posibilitatea de a urma școala în condiții decente. Acestora li se vor oferi rechizite sau articole de îmbrăcăminte – încălțăminte.
Documentarea cazurilor se face cu ajutorul dascălilor colaboratori sau altor lideri în educație din comunități locale sau de către voluntarii asociației (în cazul cererilor directe venite pe adresa asociației).
Proiectele Asociației pot fi urmărite aici: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/
Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către această cauză.
Susține și tu campania cu o donație pe platforma Galantom pe această pagină, apăsând butonul verde "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE"
direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL:
RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)
sau prin Revolut: 0722446352
cu mențiunea ȘCOALĂ
Împreună suntem mai buni!
Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe galantom.ro/daruiesteziuata
***
CUM POȚI SĂ AJUȚI?
1. CONTRIBUIE CU BANI CA PERSOANĂ FIZICĂ
Contribuțiile pentru această campanie se pot face prin intermediul platformei Galantom, pe această pagină
direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL, RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)
prin Revolut, la numărul: 0722446352
2. SPONSORIZEAZĂ CAMPANIA CA PERSOANĂ JURIDICĂ
În cazul în care sunt companii interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii.
Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa: eliza@totulesteposibil.org
3. DISTRIBUIE CAMPANIA
Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află despre acest proiect, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!
4. MEDIATIZEAZĂ POIECTUL!
Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre campanie sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).
PERSOANA DE CONTACT
Eliza Nițescu | eliza@totulesteposibil.org
DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL
Organizația a fost înființată în 2017, cu scopul de a sprijini persoanele cu potențial și obiective clare în drumul spre performanță. Printre cei pe care îi susținem se numără elevi olimpici, sportivi campioni, artiști sau oameni de cultură. Campaniile noastre vizează în special proiecte în domeniile educației, sportului, medicinei sau mediului.
Proiectele Asociației pot fi urmărite aici:
Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/
Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/
Recomandă-le prietenilor această campanie.
în beneficiul