Dăruiesc ziua mea campaniei SOS 4 LĂBUȚE!

 

Mitză Matei TOTUL ESTE POSIBIL

40% Complete
400 RON
Donations raised
1,000 RON
Target
7
Donations
I want to donate!

Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor?

Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profesioniști) în drumul lor către atingerea unor obiective importante, dar și cauze ce privesc protecția animalelor.

 

De ziua mea, am ales să sprijin Campania SOS 4 LĂBUȚE. Zilnic sunt abuzate enorm de multe animale care nu au puterea de a-și exprima suferința. Uneori, oameni de bine le găsesc și vor să le salveze. Această salvare înseamnă însă în multe cazuri un cost de care depinde viața prietenilor necuvântători.

Prin campania SOS 4 LĂBUȚE organizația își propune ca lunar să strângă un fond de urgență de minim 1.000 de lei pentru a putea plăti hrană și intervenții veterinare imediate.

 

Te invit să fii alături de mine și să contribui la această cauză!

 

Susține campania cu o donație pe platforma Galantom pe această pagină, apăsând butonul verde "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE"

direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL:

RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

sau printr-o donație prin Revolut, la numărul: 0722446352

 

***

 

CUM POȚI SĂ AJUȚI?

 

1. CONTRIBUIE CU BANI CA PERSOANĂ FIZICĂ

Contribuțiile pentru această campanie se pot face prin intermediul platformei Galantom, pe această pagină

sau direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL, RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

 

2. SPONSORIZEAZĂ CAMPANIA CA PERSOANĂ JURIDICĂ

În cazul în care sunt companii interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii.

Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa: eliza@totulesteposibil.org

 

3. DISTRIBUIE CAMPANIA

Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află despre acest proiect, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!

 

4. MEDIATIZEAZĂ POIECTUL!

Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre campanie sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).

 

PERSOANA DE CONTACT

Eliza Nițescu | eliza@totulesteposibil.org

 

DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL

Organizația a fost înființată cu scopul de a sprijini persoanele cu potențial și obiective clare în drumul spre performanță. Printre cei pe care îi susținem se numără elevi olimpici, sportivi campioni, artiști sau oameni de cultură. Campaniile noastre vizează în special proiecte în domeniile educației, sportului, medicinei sau mediului.

 

Proiectele Asociației pot fi urmărite aici:

Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/

Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/

WEB: www.totulesteposibil.org


Read the story below or recommend this campaign to your friends.

in benefit of

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profeioniști) în drumul lor de atingere a unor obiective importante.

SUSŢIN PROIECTUL

SOS 4 LĂBUȚE

Zilnic sunt abuzate enorm de multe animale care nu au puterea de a-și exprima suferința. Uneori, oameni de bine le găsesc și vor să le salveze. Această salvare înseamnă însă în multe cazuri un cost de care depinde viața prietenilor necuvântători.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

7 Donations

07 Aug 2020

Dan

30 RON
La mulți ani animăluțelor pe care încerci să le ajuți.
04 Aug 2020
La multi ani!
03 Aug 2020
03 Aug 2020
La multi ani! Te iubesc mult pt ceea ce faci!
30 Jul 2020

Anonymous

50 RON
Pentru un viitor mai bun al patrupedelor
29 Jul 2020
La mulți ani!!
29 Jul 2020
Mitză Matei : TOTUL ESTE POSIBIL
Dăruiesc ziua mea campaniei SOS 4 LĂBUȚE!