Cel mai frumos cadou de ziua mea

 

Alexia Stefan TOTUL ESTE POSIBIL

100% Complete
1,304 RON
Sumă strânsă
500 RON
Target
8
Donații

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie. Este vorba despre David Luca Dorojan, un băiețel în vârstă de aproape 5 ani, care suferă de hipotiroidism, condiție ce a încetinit dezvoltarea fizică a micuțului. Din punct de vedere cognitiv, David este asemănător oricărui copil de vârsta lui, dar motor corespunde unui copil de 1 an, neputând să meargă încă. Pentru a continua să progreseze în lupta cu insuficiența tiroidiană, micuțul are nevoie de terapie, și, implicit, de resurse financiare, care se ridică la costul de 54.000 de lei (noiembrie 2020 - septembrie 2021). Doctorii asigură familia că David va reuși să meargă, asemenea fratelui său mai mare, dacă va respecta terapiile recomandate de specialiști.

David reprezintă un caz umanitar urgent, care pe mine cel puțin m-a emoționat până la lacrimi. Așa că, anul acesta am decis ca în schimbul cadourilor, să donez și să îi îndemn și pe alții să o facă. Mă consider atât de norocoasă și recunoscătoare că pot face acest demers, și cel mai frumos ”cadou” pentru mine anul acesta ar fi să donați, orice sumă, oricât de puțin, pentru David. 

Dacă vreți și voi să vă implicați în această inițiativă, vă puteți dărui ziua de naștere aici: ziuata.galantom.ro!

Haideți să facem o lume mai bună, împreună! 

Cu dragoste, Alexia


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profeioniști) în drumul lor de atingere a unor obiective importante.

David Luca Dorojan are nevoie de ajutor pentru a putea merge.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

8 Donații

24 Feb 2021

Anonymous

100 RON
13 Jan 2021
29 Dec 2020

Anonymous

30 RON
29 Dec 2020
29 Dec 2020
29 Dec 2020

Anonymous

100 RON
28 Dec 2020

Alexandra

150 RON
26 Dec 2020