Dăruiesc ziua mea copiilor internați!

 

ALINA-ELENA IACOVICI TOTUL ESTE POSIBIL

24% Complete
240 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
4
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor?

 

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină cauze umanitare în domenii multiple, iar anul acesta am decis să dăruiesc ziua mea de naștere pentru a susține proiectele caritabile pe care aceasta le desfășoară exclusiv cu ajutorul celor 500 de voluntari implicați, sprijinind anual peste 50.000 de beneficiari, în domenii precum sănătate, educație, sport, mediu, protecția animalelor, artă, cultură, social.

 

Aproximativ 20% din numărul total de pacienți internați anual în spitalele din România sunt copii.

Pentru copiii cu vârste de 0-15 ani care provin din familii cu posibilități financiare limitate, există campania PACHEȚEL DE INTERNARE, prin care micuții primesc un kit de spitalizare conținând hăinuțe (pijamale, papucei) și produse de igienă.

 

Așadar, dacă vrei să îmi faci un cadou, susține și tu campania de ziua mea cu o donație pe platforma Galantom pe această pagină, apăsând butonul verde "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE"

direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL: RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

sau prin contul de Revolut / BT PAY: 0722446352

cu mențiunea PACHEȚEL DE INTERNARE

 

 

Împreună suntem mai buni!

 

 

***

 

CUM POȚI SĂ AJUȚI?

 

CONTRIBUIE CU BANI CA PERSOANĂ FIZICĂ

Contribuțiile pentru această campanie se pot face prin intermediul platformei Galantom, pe această pagină

direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL, RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

sau în contul de Revolut: 0722446352

cu mențiunea PACHEȚEL DE INTERNARE

 

SPONSORIZEAZĂ CAMPANIA CA PERSOANĂ JURIDICĂ

În cazul în care sunt companii interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii.

Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa: da@totulesteposibil.org

 

DISTRIBUIE CAMPANIA

Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află despre acest proiect, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!

 

MEDIATIZEAZĂ POIECTUL!

Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre campanie sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).

 

PERSOANA DE CONTACT

Eliza Nițescu | eliza@totulesteposibil.org

 

DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL

Organizația este o platformă caritabilă pentru cauze din domenii multiple. Educația, sănătatea, sportul, arta, cultura, protecția mediului sau animalelor sunt domeniile în care ne implicăm activ și rezultate optime.

 

Întreaga activitate se derulează exclusiv cu ajutorul voluntarilor, asociația neavând niciun angajat.

 

Proiectele organizației pot fi urmărite aici:

Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/

Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/

WEB: www.totulesteposibil.org


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profeioniști) în drumul lor de atingere a unor obiective importante.

SUSŢIN PROIECTUL

PACHEȚEL DE INTERNARE

Aproximativ 20% din numărul total de pacienți internați anual în spitalele din România sunt copii.

Pentru copiii și tinerii cu vârste de 0-18 ani care provin din familii cu posibilități financiare limitate, am creat campania PACHEȚEL DE INTERNARE, prin care micuții primesc un kit de spitalizare conținând hăinuțe (pijamale, papucei) și produse de igienă.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

4 Donații

La multi ani, Alina! Sa ai o zi minunata! Ce faci tu din iubire pentru copii este admirabil! Te imbratisez cu drag!
18 Feb 2021
Succes !
18 Feb 2021
La Mai Ani Alina! Frlicutari pentru implicarea, iti urmăresc cu interes activitățile pe FB
16 Feb 2021
15 Feb 2021
ALINA-ELENA IACOVICI : TOTUL ESTE POSIBIL
Dăruiesc ziua mea copiilor internați!