DATA DE 25
GRUPUL DE VOLUNTARI BUCUREȘTI TOTUL ESTE POSIBIL
Ca să poți ajuta pe alții, trebuie să fii tu bine. Plecând de la acest adevăr simplu, am creat campania DATA DE 25, prin care în fiecare lună, în data de 25, indiferent de ziua în care pică, vă invităm să sprijiniți activitatea asociației TOTUL ESTE POSIBIL, fără să indicăm nicio campanie.
Toți banii donați pe data de 25 ne ajută ca în toate celelalte zile să putem să ne desfășurăm activitatea, fără să avem mereu emoții că nu avem cu ce să plătim contabilitatea, că nu avem bani pentru combustibil, că nu putem oferi un prânz sau “un cico” voluntarilor care fac muncă pro bono, că iar ni s-a terminat banda adezivă, că nu avem cutii, saci, pungi, șoricei (chestiile acelea de plastic care ajută la închiderea sacilor), că nu putem cumpăra produse de igienă pentru curățenia în centrele umanitare în care activăm, că nu avem bani de plicuri, poștă, elastice sau șnururi (da, prindem pantofii între ei), că am pierdut sau uzat cuttere sau foarfeci atât de necesare în activitatea noastră. Absolut totul costă bani, iar dacă nu avem bugete pentru o activitate operațională 100%, au de suferit tot cei pe care îi ajutăm. Este imposibil să funcționăm cu 0 investiție.
Așadar, cum se face data de 25, cum ne vom trage singuri de mânecă și vom trage semnalul de alarmă că și noi suntem importanți și că ne blocăm singuri dacă nu avem grijă de aceste fonduri de funcționare.
Prin urmare, dacă ne apreciați activitatea, vă invităm să ne ajutați să o continuăm, făcând o donație în valoarea pe care o considerați.
Susține campania cu o donație pe platforma Galantom pe această pagină, apăsând butonul verde "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE"
direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL:
RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)
sau printr-o donație prin Revolut / BT PAY, la numărul: 0722446352
cu mențiunea TOTUL ESTE POSIBIL
Împreună suntem mai buni!
***
CUM POȚI SĂ AJUȚI?
CONTRIBUIE CU BANI CA PERSOANĂ FIZICĂ
Contribuțiile pentru această campanie se pot face prin intermediul platformei Galantom, pe această pagină
direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL, RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)
sau în contul de Revolut & BT PAY: 0722446352
cu mențiunea TOTUL ESTE POSIBIL
SPONSORIZEAZĂ CAMPANIA CA PERSOANĂ JURIDICĂ
În cazul în care sunt companii interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii. Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa: da@totulesteposibil.org
DISTRIBUIE CAMPANIA
Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află despre acest proiect, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!
MEDIATIZEAZĂ POIECTUL!
Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre campanie sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).
PERSOANA DE CONTACT
Eliza Nițescu | eliza@totulesteposibil.org
DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL
Organizația este o platformă caritabilă pentru cauze din domenii multiple. Educația, sănătatea, sportul, arta, cultura, protecția mediului sau animalelor sunt domeniile în care ne implicăm activ și cu rezultate optime.
Întreaga activitate se derulează exclusiv cu ajutorul voluntarilor, asociația neavând niciun angajat.
Proiectele organizației pot fi urmărite aici:
Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/
Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/
WEB: www.totulesteposibil.org
Read the story below or recommend this campaign to your friends.
in benefit of