Claudiu Belețoiu - Asociatia Totul este posibil

Îmi serbez ziua alături de alți sportivi

541 RON Donatii stranse
69.005102040816% Complete
784 RON Target
6 Donatii
Vreau sa fac o donatie!

 

Pe 24 martie este ziua mea. Împlinesc 28 de ani, o vârstă frumoasă și la care am ajuns pe un drum care pentru mine a fost foarte frumos. Îmi doresc să fie la fel și pentru alți oameni, pentru că în acest moment consider că am parte de tot ce îmi trebuie.

 

Ceea ce mi-a adus împlinire în ultimii ani a fost sportul, de aceea de ziua mea vreau să contribui la un proiect care are potențial să dezvolte sportul și sportivii de la noi din țară. Astfel am ajuns la proiectul TOTUL PENTRU SPORT, o campanie a Asociației TOTUL ESTE POSIBIL, care susține sportivii amatori și profesioniști care și-au propus obiective mari de carieră: participări la campionate naționale, mondiale, ultramaratoane în deșert sau montane.

 

Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză.


Împreună suntem mai puternici!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe galantom.ro/daruiesteziuata

 

Îmi propun ca pentru fiecare an de viață să strâng  28 lei, targetul meu total fiind astfel de 784 de lei.

 

CE POȚI FACE TU?

Da, da, poți să mă feliciți de ziua mea. Pentru că merit!

Poți să îmi iei și un cadou. Iar cadoul poate fi contribuția către proiectul pe care îl susțin și către care poți dona pe această pagină sau direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL:

RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

 

DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL

 

La TOTUL ESTE POSIBIL ne-am decis să sprijinim persoanele cu potențial să își atingă obiectivele și să reușească în drumul către performanță. Ne-am îndreptat atenția asupra persoanelor care au abilități într-un anumit domeniu, au obiective, dar au și nevoie de sprijin pentru a le îndeplini.

 

Unul dintre domeniile pe care le susținem este sportul. De aceea am inițiat proiectul TOTUL PENTRU SPORT, prin care dorim să ajutăm cu echipament sportiv, produse de nutriție sau aparate specifice, înscrieri la competiții, precum și acces la diverse servicii (recuperare, refacere) diverși sportivi cu potențial de a face performanță și care au nevoie de susținere.

 

Majoritatea ONG-urilor își îndreaptă sprijinul către categoriile defavorizate. Tocmai pentru că deja multe organizații fac o muncă excelentă în acest sens, ne-am decis să ne orientăm către persoanele care nu au parte de foarte multă susținere și au propriile lor provocări pentru a face pași înainte în cariera aleasă.  

 

Ne dorim să creăm o comunitate globală în care ne sprjinim și să evoluăm reciproc, în care să ne realizăm obiectivele și în care visurile să devină realitate mult mai rapid.

Poți susține proiectul TOTUL PENTRU SPORT cu o donație pe platforma Galantom sau direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL:

RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

 

Împreună putem contribui ca în sportul românesc să avem din ce în ce mai mulți performeri cu rezultate. Donând pentru această cauză, ajuți ca prin intermediul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL să fie sprijinită performanța!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

in beneficiul

Asociatia Totul este posibil

La TOTUL ESTE POSIBIL ne-am decis să sprijinim persoanele cu potențial să își atingă obiectivele și să reușească acolo unde își pun intenția.

TOTUL PENTRU SPORT

Unul dintre domeniile pe care le susținem este sportul. De aceea am inițiat proiectul TOTUL PENTRU SPORT, prin care dorim să ajutăm cu echipament sportiv, produse de nutriție sau aparate specifice, înscrieri la competiții, precum și acces la diverse servicii (recuperare, refacere) diverși sportivi cu potențial de a face performanță și care au nevoie de susținere.

6 Donatii

Claudiu, din partea noastra, a colegilor, iti dorim ca toate cursele sa fie incununate de succese, sa fii sanatos si sa te bucuri toata viata de ceea ce iti place. Cu drag, Echipa DHL
26 mar 2019
La multi ani victoriosi!
24 mar 2019

Ursachi Irina

75 RON
La multi ani frumosi si fericiti, cu realizari pe masura viselor!
24 mar 2019
24 mar 2019
La mulți ani!
24 mar 2019
28 de ani, o vârstă minunată, un suflet frumos! La cât mai multe victorii și să ajungi cel mai bun ultramaratonist al tuturor timpurilor. Din punct de vedere al bunătății inimii, ești deja foarte departe! LA MULȚI ANI VICTORIOȘI!
20 mar 2019