TOTUL ESTE POSIBIL

TOTUL ESTE POSIBIL

Proiecte

TOTUL ESTE POSIBIL
URGENȚE UMANITARE | ANA OROS DARABAN
Pe 20 Aprilie 2022, Ana a fost atacată de peste 10 câini, în zona Lacul Morii din Sectorul 6, București. Are o sumedenie de plăgi la nivelul scalpului, ale membrelor inferioare și superioare.
TOTUL ESTE POSIBIL
URGENȚE UMANITARE | ȘTEFAN STAN
După 25 de ani în care a practicat rugby de performanță, Ștefan Stan a rămas imobilizat în urma unui accident rutier.
TOTUL ESTE POSIBIL
COȘUL CU ALIMENTE
Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de tine? Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei cauze dragi mie. Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profesioniști) în drumul lor către atingerea unor obiective importante.   Dintre proiectele asociației eu am ales să susțin campania COŞUL CU ALIMENTE. În multe momente, situația unor familii este la limită. Mai ales dacă familiile respective sunt numeroase (au 5-10 copii), iar părinții nu au posibilitatea de a mai merge la muncă.   Prin intermediul proiectului COȘUL CU ALIMENTE asociaţia va ajunge la familii aflate în dificultate financiară extremă, fără posibilitatea de a-și procura nici măcar alimentele de bază.   În ce constă proiectul? Livrăm pachete cu alimente neperisabile esențiale în hrana zinică (ulei, făină, orez). Un pachet conține aprox. 15-20 de produse și cântărește peste 10 kg, pe lîngă costul cu aprovizionarea alimentelor existând și componenta de cost logistic (transport).  Buget: 150-200 lei / pachet   Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine, iar în loc să îmi faci un cadou, să contribui pentru o cauză nobilă.   Te invit să fii alături de mine și să contribui la această cauză! Susține campania cu o donație pe platforma Galantom pe această pagină, apăsând butonul verde "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE" direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL: RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania) sau printr-o donație prin Revolut, la numărul: 0722446352   Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către această cauză.   Împreună suntem mai buni! Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, dăruiește și tu ziua ta! (trimite un e-mail la da@totulesteposibil.org).   ***     CUM POȚI SĂ AJUȚI?   1. CONTRIBUIE CU BANI CA PERSOANĂ FIZICĂ Contribuțiile pentru această campanie se pot face prin intermediul platformei, pe această pagină (prin card) Contribuții alternative: cont bancar: RO36BTRLRONCRT0386479601 Revolut: 0722446352   2. SPONSORIZEAZĂ CAMPANIA CA PERSOANĂ JURIDICĂ În cazul în care sunt companii (inclusiv microîntreprinderile, care pot direcționa 20% din impozitul pe venit) interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii. Asociația este înscrisă la ANAF în Registrul Unităților de Cult. Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa: eliza@totulesteposibil.org   3. DISTRIBUIE CAMPANIA Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află despre acest proiect, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!   4. MEDIATIZEAZĂ POIECTUL! Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre campanie sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).   PERSOANĂ DE CONTACT Eliza Nițescu | eliza@totulesteposibil.org   DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL Organizația a fost înființată în 2017, cu scopul de a sprijini persoanele cu potențial și obiective clare în drumul spre performanță. Printre cei pe care îi susținem se numără elevi olimpici, sportivi campioni, artiști sau oameni de cultură. Campaniile noastre vizează în special proiecte în domeniile educației, sportului, medicinei sau mediului.   Proiectele Asociației pot fi urmărite aici: Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/ Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/ WEB: www.totulesteposibil.org  
TOTUL ESTE POSIBIL
MARELE CRĂCIUN (2023)
  Crăciunul este pentru cei mai mulți oameni cea mai MARE Sărbătoare, așa că a fost simplu să creăm campania MARELE CRĂCIUN, prin care vom oferi cadouri copiilor și bunicilor vulnerabili.
TOTUL ESTE POSIBIL
GHETUȚE CĂLDUROASE (2023)
  Prin campania GHETUȚE CĂLDUROASE asigurăm un minim de demnitate și confort pentru copiii cărora familiile sau statul nu le pot asigura nici măcar o pereche de încălțări. Mai multe detalii
TOTUL ESTE POSIBIL
PUNGUȚA DE MOȘ NICOLAE (2023)
Sfântul Nicolae sau „Făcătorul de minuni”, sărbătorit pe 6 decembrie, continuă să pună daruri în ghetuțe.
TOTUL ESTE POSIBIL
MARELE CRĂCIUN (2022)
Crăciunul este pentru cei mai mulți oameni cea mai MARE Sărbătoare, așa că a fost simplu să creăm campania MARELE CRĂCIUN, prin care vom oferi cadouri copiilor și bunicilor vulnerabili.
TOTUL ESTE POSIBIL
LOCUINȚĂ PENTRU PAUL ȘI CODRUȚ
Paul și Codruț visează la o toaletă în casă, să nu mai meargă la wc- ul din curte. Sunt 2 copii de grădiniță, iubiți, îngrijiți, însă situația materială a părinților este una foarte modestă pentru a-și putea renova casa singuri. Părinții sunt oameni muncitori, lucrează mai mereu peste program, dorind să le asigure copiilor un trai decent.   Casa lor este cumpărată cu împrumut de la bancă, însă fiind foarte veche, necesită renovare completă. De doi ani, de când au cumpărat această casă, au început modificările, însă din lipsă de materiale, nu avansat prea mult. Casa nu are nici apă curentă.   Așadar, am fi foarte bucuroși să adunăm o parte din materialele de constructii care țin lucrarea pe loc.
TOTUL ESTE POSIBIL
GHETUȚE CĂLDUROASE (2020-2021)
Prin campania GHETUȚE CĂLDUROASE asigurăm un minim de demnitate și confort pentru copiii cărora familiile sau statul nu le pot asigura nici măcar o pereche de încălțări.
TOTUL ESTE POSIBIL
ZIUA MONDIALĂ A EDUCAȚIEI (2023)
Sărbătorim Ziua Mondială a Educației invitând elevii și profesorii să-și spună poveștile.
TOTUL ESTE POSIBIL
PUNGUȚA DE MOȘ NICOLAE (2020)
Sfântul Nicolae a făcut minuni chiar din timpul vieţii sale. Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor. 
TOTUL ESTE POSIBIL
PUNGUȚA DE MOȘ NICOLAE (2019)
Datorită minunilor pe care le-a făcut, Sfântul Nicolae este considerat ocrotitorul copiilor. Vrem să păstrăm tradiția ajungând la cât mai mulți copii.