TOTUL ESTE POSIBIL

TOTUL ESTE POSIBIL

URGENȚE UMANITARE | DAVID NEGOI

Status: Fundraising

David Negoi este un băiețel diagnosticat cu TSA (tulburare din spectrul autist). De la dificultăți în a-și reține numele sau vârsta, datorită terapiilor neîntrerupte, David a ajuns să studieze la o școală normală, să nu aibă nicio lecție nefăcută și să cânte la pian. Progresul lui poate fi menținut numai prin continuarea terapiilor, care reprezintă un cost foarte mare pentru familie.

[ Show more ]
1.335% Complete

1,335 RON

Sumă:

1

Galantomi:

14

Donații:

100,000 RON

Target:

Vrei să fii fundraiser? Contactează Organizația

 

David a devenit minunea noastră în noiembrie 2010. După o sarcină normală, la naștere a apărut o dublă circulară de cordon. Acesta a fost primul război în care am fost victorioși, apoi am mers acasă și am început să învățăm lucruri împreună.

Când David avea 1 an și opt luni observasem deja că evoluția lui nu este asemănătoare cu a altor copii și am mers către un logoped. David nu vorbea, iar asta ne îngrijora cel mai mult. A fost un consult în care el a plans tot timpul și în care nu s-a putut crea o conexiune între el și specialist. Concluzia a fost că băieții vorbesc mai greu și că nu ar trebui să ne facem griji.

Am așteptat 6 luni, după care am decis să căutam un psiholog / logoped care sa poată veni acasă pentru o evaluare. De data aceasta, concluzia a fost că am așteptat prea mult, dar că putem începe terapiile și integrarea lui în grupuri sociale (grădiniță). Am căutat o grădiniță care să accepte un copil atipic, care nu vorbea, nu se hrănea singur și care încă folosea scutecul. În același timp, am început și terapia cognitivă / ocupațională acasă. În primele 2 luni David plângea de când pleca de acasă, plângea tot timpul la grădiniță: stătea pe o băncuță pe hol și îl luam plângând. Tot plângând se desfășurau și ședințele de terapie de acasă, dar nu am renunțat. Apoi, ușor-ușor, David a început să vrea să învețe și a început să se deschidă către lumea care îl înconjura acasă sau la grădiniță.  Doamna directoare muta progresiv “băncuța lui David” către sală și la un moment dat el a vrut să intre.

Au urmat și mai multe ședințe de terapie, logopedie, întâlniri cu psihologi sau psihiatri pentru diagnostic. În timpul acestor întâlniri a venit diagnosticul de TSA (tulburare din spectrul autist) și deficiențe de comunicare. Noi știam, oricum, că acesta va fi și că terapia avea sa continue. Îmi amintesc doar că unul din psihologi ne-a întrebat cum suntem după aflarea diagnosticului. Spun și acum ce am spus atunci: contează doar ce trebuie să facem ca să mergem mai departe!

Au fost multe încercări, dar una de durată care îmi vine în minte acum este după ce el a început să vorbească: învățarea numelui și a vârstei. Cred că am lucrat la asta mai bine de jumătate de an! Și tot mai avea momente în care la întrebarea “Cum te cheamă?” răspundea “5 ani”, iar la întrebarea “Câți ani ai?” dădea răspunsul “David”.

Oricum ar fi, cineva a spus că norocul lui David este tot ce îl înconjoară, oamenii din jurul lui. În ultimul an de grădiniță, o educatoare nouă a reușit să îl facă să participe în mod activ la serbarea de Crăciun. A avut de spus o poezie și chiar a dansat. A fost momentul în care ne-am dat seama că suntem pe drumul cel bun și că nu trebuie să renunțăm!

Acum David este în clasa a IV-a la o școală normală, într-o clasă cu 30 de colegi!

Nu am renunțat, continuăm! Continuăm orele de terapie  zilnic, continuăm ședințele de logopedie. Avem ședințe de coordonare cu psihologul care se ocupă de grupul de terapeuți cu care lucrăm acasă. Încercăm să participam la ședințe cu grup de copii organizat, sub supravegherea unui psiholog (spun încercăm, pentru că pandemia nu prea ne permite acest lucru). Lucrăm separat cu psihohologi, într-un mediu diferit de cel de acasă. Și cel mai important: învățăm!

David este un copil care nu știe ce înseamnă să nu își facă o temă sau să nu lucreze pe timpul vacanțelor. Am învățat să citim, să socotim și chiar să înmulțim !

Partea distractivă vine din lecțiile de pian pe care le-am început ca să îl ajute la motricitatea fină, dar pe care David le continuă pentru că lui chiar îi face plăcere să cânte.

Încă visăm la momentele în care el va deveni independent și va fi un tânăr capabil să meargă singur la magazin sau poate chiar în vacanțe sau excursii fără noi.

Vor urma alte ședințe de terapie și alte activități care să îl ajute să își capete independența și siguranța, dar noi suntem încrezători. Cu ajutorul oamenilor de bine, sigur vom reuși!