VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ

Dacă există o perioadă în care visurile pot deveni realitate, aceasta este Crăciunul. De Crăciunul acesta ne dorim să încurajăm cât mai mulți copii să ne spună care este cel mai mare vis al lor, să îl facem cunoscut și mai ales... să ajutăm la îndeplinirea lui prin intermediul tău!

Fiecare copil merită încurajat să își urmeze pasiunea. Iar la TOTUL ESTE POSIBIL susținem copii cu preocupări dintre cele mai diverse: balet, fotografie, alergare, medicină, chiar și... contabilitate! Nu credem în campaniile tradiționale cu pachete de dulciuri la fel pentru toți copiii. Credem că fiecare copil este unic, cu un drum care este doar al lui. Așa că încurajăm ca fiecare să meargă fix pe acest drum, cu încrederea că va ajunge la o destinație care îl va împlini.

Pentru Crăciunul 2019 ne-am propus să strângem fonduri din care să oferim cadouri copiilor care au o pasiune și dorința de a o urma. Așadar, nu vom oferi cadouri constând în dulciuri, tablete sau telefoane. Vom oferi resurse care întrețin performanța într-un domeniu.

Copiii ne sunt propuși de învățători, profesori, colegi ai copiilor sau pur și simplu oameni de bine care au remarcat tineri deosebiți, cu posibilități financiare limitate. Iar când vine vorba de performanță... aproape niciun buget disponibil nu este prea mare. Și tu poți propune un copil talentat și muncitor! Este imposibil să nu fi remarcat un tânăr inimos, cu o pasiune care să merite susținută.

BUGETUL PROIECTULUI

medie 500 lei / copil

CUM POȚI SĂ PARTICIPI?

1. PROPUNE UN COPIL

Adică trimite-ne la un copil care are un vis, pasiune, ideal, dar știi că are o situație materială mai grea. Scrie-ne propunerea printr-un mesaj privat: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/

2 . ALEGE DINTRE COPIII DEJA PROPUȘI DE NOI

Aici găsești albumul de visători: http://bit.ly/Crăciun_2019_copii

Scrie un comment în dreptul copilului pe  care ai decis să îl sprijini, pentru a fi vizibil că are deja un sponsor.

3. FII SPONSOR!

a. ACHIZIȚIONEAZĂ DE PRODUSE ȘI TRIMITEREA LOR DIRECT COPIILOR

Alege un copil pe care vrei să îl ajuți și trimite-i cadoul la adresa pe care ți-o vom pune la dispoziție. Puteți chiar să vă întâlniți și să i-l oferi personal!

b. DONEAZĂ BANI CA PERSOANĂ FIZICĂ

Din experiența anilor anteriori, știm că sunt multe persoane care doresc să contribuie cu bani, pentru că fie nu au timp să meargă la cumpărături, fie nu sunt sigure ce să aleagă.

La această campanie se poate contribui și cu donații / sponsorizări în bani.

Donațiile pentru campania VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ se pot face direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL, RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania) cu mențiunea CRĂCIUN

sau prin intermediul platformei Galantom, pe această pagină

c. SPONSORIZEAZĂ CAMPANIA CA PERSOANĂ JURIDICĂ

În cazul în care sunt companii interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii.

Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa:

eliza@sunt-in-forma.ro

4. DISTRIBUIE CAMPANIA

Te rugăm să dai share evenimentului sau să inviți prieteni care să participe la eveniment.

Cu cât mai multe persoane află, cu atât avem șansa de a ajunge la mai mulți copii!

5. AJUTĂ-NE SĂ MEDIATIZĂM POIECTUL!

Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre campanie sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).

PERSOANA DE CONTACT

Eliza Nițescu | eliza@sunt-in-forma.ro

DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL

Organizația a fost înființată în 2017, cu scopul de a sprijini persoanele cu potențial și obiective clare în drumul spre performanță. Printre cei pe care îi susținem se numără elevi olimpici, sportivi campioni, artiști sau oameni de cultură. Campaniile noastre vizează în special proiecte în domeniile educației, sportului, medicinei sau mediului.

Proiectele Asociației pot fi urmărite aici:

https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/

[ Show more ]
Galantomi:

1

Donatii:

204

Suma:

16,850 RON

Evenimente fundraising

In beneficiul: VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ

Spune da generozității și vino la o alergare caritabilă pe 3 decembrie, când faptele bune sunt sărbătorite la nivel global.

275 RON

Suma:

8

Galantomi:
4 Donatii

In beneficiul: VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ

Ediția din acest an are o tema specială, aniversând cei 160 de ani de la Mica Unire (Unirea Principatelor Române) și cei 200 de ani de la nașterea celui intitulat “Domnul Unirii”: Alexandru Ioan Cuza.

100 RON

Suma:

1

Galantomi:
1 Donatii

In beneficiul: VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ

În intervalul 25 noiembrie – 25 decembrie te invităm să faci zilnic ceva util pentru tine!

Poți alerga, scrie, planifica obiective, poți învăța să gătești mai multe rețete, poți descoperi mai multe stiluri de a decora casa de Crăciun.

1,417 RON

Suma:

8

Galantomi:
16 Donatii

In beneficiul: VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ

Pentru ca nimic nu este mai frumos decât să poți împartăși cu ceilalți pasiunile și talentele tale, am început prin a-i încuraja pe cei care sunt pasionați de sport să își puna pasiunea lor în slujba unor cauze caritabile. 

0 RON

Suma:

0

Galantomi:
Donatii

In beneficiul: VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ

De 1 decembrie ne vom afla la înălțime, pe crestele din Iezer-Păpușa, pentru a sărbători așa cum se cuvine Ziua Națională: la înălțime!

0 RON

Suma:

0

Galantomi:
Donatii

In beneficiul: VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ

Un alt mod de a sarbatori ziua Romaniei.

3 curse accesibile pentru fiecare, puncte ITRA, traseu provocator.

Parteneri si alergatori de top intr-un eveniment unic in Cluj si in Romania. Trail running de ziua Romaniei.

9,883 RON

Suma:

64

Galantomi:
122 Donatii

In beneficiul: VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ

Vino să alergi la Baneasa Forest Run, powered by Greenfield Residence.

505 RON

Suma:

2

Galantomi:
8 Donatii

In beneficiul: VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ

Evenimentul Ultra Zărand este o manifestare sportivă pentru amatori și profesioniști cu scopul promovării alergării montane de distanță lungă și ultramaraton.

30 RON

Suma:

1

Galantomi:
1 Donatii

In beneficiul: VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ

Crosul 15 Noiembrie este cea mai importantă competiție sportivă organizată anual la Brașov, în semn de omagiu pentru Revolta Anticomunistă din 15 Noiembrie 1987.

130 RON

Suma:

2

Galantomi:
2 Donatii

In beneficiul: VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ

Semimaraton Zărnești Challenge este un concurs de alergare cu startul din centrul orașului Zărnești și sosire în mijlocul naturii (Traseu Motocros "Brebina").

0 RON

Suma:

0

Galantomi:
Donatii

In beneficiul: VISUL UNEI NOPȚI DE IARNĂ

Prin galantom.ro îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta să facă în schimb o donație pentru una dintre cauzele beneficiare cu care tu simți că rezonezi. 

4,510 RON

Suma:

20

Galantomi:
50 Donatii

Pagini fundraising

Așteptând Crăciunul, sprijin copiii cu visuri mari!

AȘTEPTÂND CRĂCIUNUL   În zilele de până la Crăciun poți să faci zilnic ceva util pentru tine!   Poți alerga, scrie, planifica obiective, p

1,000 RON Target
300 RON Suma
1 Donatii
30% Complete

Așteptând Crăciunul... alerg pentru copii

AȘTEPTÂND CRĂCIUNUL   În zilele de până la Crăciun poți să faci zilnic ceva util pentru tine! Poți alerga, scrie, planifica obiective, po

1,000 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Alerg de Giving Tuesday pentru Crăciunul copiilor!

Particip la o alergare caritabilă pe 3 decembrie, când faptele bune sunt sărbătorite la nivel global. Alerg pentru 1 cauză nobilă: VISUL UNEI

312 RON Target

260 RON Suma
3 Donatii
83.333333333333% Complete

15 RON Suma
1 Donatii
4.8076923076923% Complete

Alerg de Giving Tuesday pentru Crăciunul copiilor!

Particip la o alergare caritabilă pe 3 decembrie, când faptele bune sunt sărbătorite la nivel global. Alerg pentru 1 cauză nobilă: VISUL UNEI

312 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor? Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere une

1,000 RON Target
300 RON Suma
1 Donatii
30% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor? Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei

1,000 RON Target
50 RON Suma
1 Donatii
5% Complete

Sunt Andrei. Alerg de ziua națională pentru Crăciunul Copiilor!

Anul acesta am decis să sărbătoresc ziua onomastică (Sfântul Andrei) și ziua națională în alergare, la Maratonul 1 Decembrie.   Îmi doresc

2,000 RON Target
100 RON Suma
1 Donatii
5% Complete

Așteptând Crăciunul... alerg pentru copii

AȘTEPTÂND CRĂCIUNUL   În zilele de până la Crăciun poți să faci zilnic ceva util pentru tine! Poți alerga, scrie, planifica obiective, po

1,000 RON Target
307 RON Suma
4 Donatii
30.7% Complete

Așteptând Crăciunul... alerg pentru Mădălina!

AȘTEPTÂND CRĂCIUNUL   În perioada de până la Crăciun poți să faci zilnic ceva util pentru tine! Poți alerga, scrie, planifica obiective,

5,000 RON Target
20 RON Suma
1 Donatii
0.4% Complete

Așteptând Crăciunul... mulțumesc celor (mai) dragi!

AȘTEPTÂND CRĂCIUNUL   În intervalul 25 noiembrie – 25 decembrie poți să faci zilnic ceva util pentru tine! Poți alerga, scrie, planifica obi

2,019 RON Target
30 RON Suma
1 Donatii
1.4858841010401% Complete

Așteptând Crăciunul... fac cadouri surpriză

AȘTEPTÂND CRĂCIUNUL   În intervalul 25 noiembrie – 25 decembrie poți să faci zilnic ceva util pentru tine! Poți alerga, scrie, planifica obi

1,000 RON Target
285 RON Suma
3 Donatii
28.5% Complete

Așteptând Crăciunul... alerg pentru copii

AȘTEPTÂND CRĂCIUNUL   În intervalul 25 noiembrie – 25 decembrie poți să faci zilnic ceva util pentru tine! Poți alerga, scrie, planifica ob

1,000 RON Target
175 RON Suma
3 Donatii
17.5% Complete

Așteptând Crăciunul... pedalez pentru Iris

AȘTEPTÂND CRĂCIUNUL   În intervalul 25 noiembrie – 25 decembrie poți să faci zilnic ceva util pentru tine! Poți alerga, scrie, planifica obi

1,000 RON Target
300 RON Suma
3 Donatii
30% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Anul acesta am decis să sărbătoresc ziua națională în alergare, la Cluj EcoTrail Ultramarathon. Îmi doresc să ofer un scop mai mare acestui co

1,000 RON Target
355 RON Suma
5 Donatii
35.5% Complete

675 RON Suma
5 Donatii
67.5% Complete

150 RON Suma
1 Donatii
15% Complete

75 RON Suma
1 Donatii
7.5% Complete

3% Complete

1,105 RON Suma
8 Donatii
100% Complete

455 RON Suma
6 Donatii
45.5% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Anul acesta am decis să sărbătoresc ziua națională în alergare, la Cluj EcoTrail Ultramarathon. Îmi doresc să ofer un scop mai mare acestui co

1,000 RON Target
200 RON Suma
2 Donatii
20% Complete

10% Complete

140 RON Suma
3 Donatii
14% Complete

305 RON Suma
4 Donatii
30.5% Complete

105 RON Suma
2 Donatii
10.5% Complete

1,100 RON Suma

330 RON Suma
6 Donatii
33% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Anul acesta am decis să sărbătoresc ziua națională în alergare, la Cluj EcoTrail Ultramarathon. Îmi doresc să ofer un scop mai mare acestui co

1,000 RON Target
1,285 RON Suma

628 RON Suma
7 Donatii
62.8% Complete

225 RON Suma
2 Donatii
22.5% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Anul acesta am decis să sărbătoresc ziua națională în alergare, la Cluj EcoTrail Ultramarathon. Îmi doresc să ofer un scop mai mare acestui co

1,000 RON Target
75 RON Suma
1 Donatii
7.5% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor? Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei

1,000 RON Target
75 RON Suma
1 Donatii
7.5% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Anul acesta am decis să sărbătoresc ziua națională în alergare, la Cluj EcoTrail Ultramarathon. Îmi doresc să ofer un scop mai mare acestui co

1,000 RON Target
20 RON Suma
1 Donatii
2% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Anul acesta am decis să sărbătoresc ziua națională în alergare, la Cluj EcoTrail Ultramarathon. Îmi doresc să ofer un scop mai mare acestui co

1,000 RON Target
255 RON Suma
3 Donatii
25.5% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor? Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei

4,500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Anul acesta am decis să sărbătoresc ziua națională în alergare, la Cluj EcoTrail Ultramarathon. Îmi doresc să ofer un scop mai mare acestui co

1,000 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Anul acesta am decis să sărbătoresc ziua națională în alergare, la Cluj EcoTrail Ultramarathon. Îmi doresc să ofer un scop mai mare acestui co

1,000 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Anul acesta am decis să sărbătoresc ziua națională în alergare, la Cluj EcoTrail Ultramarathon. Îmi doresc să ofer un scop mai mare acestui co

1,000 RON Target
225 RON Suma
2 Donatii
22.5% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Anul acesta am decis să sărbătoresc ziua națională în alergare, la Cluj EcoTrail Ultramarathon. Îmi doresc să ofer un scop mai mare acestui co

1,000 RON Target
170 RON Suma
5 Donatii
17% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Anul acesta am decis să sărbătoresc ziua națională în alergare, la Cluj EcoTrail Ultramarathon. Îmi doresc să ofer un scop mai mare acestui co

1,000 RON Target
210 RON Suma
4 Donatii
21% Complete

220 RON Suma
6 Donatii
22% Complete

500 RON Target
310 RON Suma
4 Donatii
62% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Anul acesta am decis să sărbătoresc ziua națională în alergare, la Cluj EcoTrail Ultramarathon. Îmi doresc să ofer un scop mai mare acestui co

1,000 RON Target
405 RON Suma
2 Donatii
40.5% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei c

2,400 RON Target
700 RON Suma
12 Donatii
29.166666666667% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei c

1,000 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Dăruiesc onomastica pentru Crăciunul de vis al copiilor

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua onomastică unei

1,000 RON Target
460 RON Suma
4 Donatii
46% Complete

250 RON Suma
2 Donatii
25% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei c

1,000 RON Target
30 RON Suma
1 Donatii
3% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei c

1,000 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei c

1,000 RON Target
255 RON Suma
3 Donatii
25.5% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Duminică, 3 noiembrie, are loc o nouă ediție Băneasa Forest Run. Printre alergătorii care vor lua startul mă număr și eu, iar alergării mele

500 RON Target
505 RON Suma
8 Donatii
100% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Duminică, 3 noiembrie are loc o nouă ediție Băneasa Forest Run. Printre alergătorii care vor lua startul mă număr și eu, iar alergării mele

500 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Crosul 15 Noiembrie este cea mai importantă competiție sportivă organizată anual la Brașov, în semn de omagiu pentru Revolta Anticomunistă din

1,000 RON Target
130 RON Suma
2 Donatii
13% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Pentru că m-am relocat recent în Brașov, am decis să pătrund cât mai mult în inima orașului, ceea ce înseamnă nu doar vizitatul anumitor loc

1,000 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei c

1,000 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei c

1,000 RON Target
350 RON Suma
2 Donatii
35% Complete

Alerg pentru Crăciunul de vis al copiilor!

La început de noiembrie iau startul ULTRA ZĂRAND, o cursă desfășurată la Căsoaia, Arad. Îmi doresc să ofer un scop mai mare acestui concurs l

1,000 RON Target
30 RON Suma
1 Donatii
3% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei c

1,000 RON Target
250 RON Suma
2 Donatii
25% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei c

1,000 RON Target
0 RON Suma
0 Donatii
0% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei c

1,000 RON Target
885 RON Suma
9 Donatii
88.5% Complete

Dăruiesc ziua mea pentru Crăciunul de vis al copiilor!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să dăruiesc ziua mea de naștere unei c

1,000 RON Target
695 RON Suma
8 Donatii
69.5% Complete