25 PENTRU 25

 

Robert Amarinei TOTUL ESTE POSIBIL

29% Complete
725 RON
Sumă strânsă
2,500 RON
Target
8
Donații
Vreau să fac o donaţie!

25 PENTRU 25

Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de tine? Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi mie.

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profesioniști) în drumul lor către atingerea unor obiective importante.

Unul dintre domeniile pe care Asociația le susține este sportul. De aceea, a inițiat proiectul TOTUL PENTRU SPORT, prin care sunt ajutați cu echipament sportiv, produse de nutriție sau aparate specifice, înscrieri la competiții, precum și acces la diverse servicii (recuperare, refacere) sportivi profesioniști sau sportivi cu potențial de a face performanță și care au nevoie de susținere. 

Anul acesta împlinesc 25 de ani și vreau ca ziua mea să conteze! Mi-am propus să ajut 25 de sportivi cu pachete de suplimente, o resursă absolut necesară pentru orice sportiv care are o carieră de profesionist.

Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către această cauză.

 

***

Susține și tu campania cu o donație pe platforma Galantom pe această pagină, apăsând butonul verde "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE"

direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL:

RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

sau prin Revolut: 0722446352

cu mențiunea TOTUL PENTRU SPORT

 

Împreună suntem mai buni!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere pe galantom.ro/daruiesteziuata

 

 CUM POȚI SĂ AJUȚI?

 

1. CONTRIBUIE CU BANI CA PERSOANĂ FIZICĂ

Contribuțiile pentru această campanie se pot face direct în contul Asociației TOTUL ESTE POSIBIL, RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania) cu mențiunea TOTUL PENTRU SPORT

prin intermediul platformei Galantom, pe această pagină

sau prin Revolut, la 0722446352

 

2. SPONSORIZEAZĂ CAMPANIA CA PERSOANĂ JURIDICĂ

În cazul în care sunt companii interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii.

Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa: eliza@totulesteposibil.org

 

3. DISTRIBUIE CAMPANIA

Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află despre acest proiect, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!

 

4. AJUTĂ-NE SĂ MEDIATIZĂM POIECTUL!

Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre campanie sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).

 

PERSOANA DE CONTACT

Eliza Nițescu | eliza@totulesteposibil.org

 

DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL

 

Organizația a fost înființată în 2017, cu scopul de a sprijini persoanele cu potențial și obiective clare în drumul spre performanță. Printre cei pe care îi susținem se numără elevi olimpici, sportivi campioni, artiști sau oameni de cultură. Campaniile noastre vizează în special proiecte în domeniile educației, sportului, medicinei sau mediului.

 

Proiectele Asociației pot fi urmărite aici:

Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/

Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/

WEB: www.totulesteposibil.org


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profeioniști) în drumul lor de atingere a unor obiective importante.

SUSŢIN PROIECTUL

ALL STARS

Susține performanța sportivă! Din echipa ALL STARS fac parte atleți profesioniști cu vârste între 10 și +70 ani, din diferite discipline sportive.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

8 Donații

La multi ani Robikkk!!!
06 Jul 2020
La Multi Ani Robert! Ramai sanatos si in forma!
06 Jul 2020
Happy birthday Roberto, hope this helps some athletes
06 Jul 2020
06 Jul 2020
Pentru viitorul Romaniei, pentru sport.
04 Jul 2020
02 Jul 2020
La mulți ani!
02 Jul 2020
La mulți ani, Robert! Sper să ai parte numai de realizări și mult succes în tot ce îți propui! Ps: La anu' o să donez cauzei tale mai mult, că o să-mi permit din salarul de doctor...sper ;) Să ai o viață faină și să ne mai vedem!
02 Jul 2020
Robert Amarinei : TOTUL ESTE POSIBIL
25 PENTRU 25