TOTUL ESTE POSIBIL

 

0% Complete
0 RON
Sumă strânsă
100,000 RON
Target
0
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Viața nu este întotdeauna grea, dar nici întotdeauna ușoară.

Pentru momentele în care viața îi încearcă pe oameni, există familia, prietenii sau... pot exista organizațiile.

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL este parte din viețile celor care au nevoie de ajutor în momente importante și decisive pentru viitorul lor.

Fie că sunt etape de viață cu obiective mari, pentru care este nevoie de resurse, fie că sunt momente dificile, precum un accident, o boală sau o criză temporară, organizația este lângă cei care se pregătesc pentru ceva măreț, glorios, dar și alături de oamenii care, temporar, întâmpină o dificultate majoră.

Ajutăm, așadar, în momentele cheie ale performerilor și în momentele de criză ale oamenilor obișnuiți.

Ajutorul nostru este foarte rar acordat individual, dar frecvent acordat prin intermediul liderilor de comunități, al instituțiilor, cât și al altor organizații, în prezent asociația colaborând cu peste alte 50 de organizații non-profit.

Organizația a împlinit deja 4 ani de la înființare, dar considerăm că ne-am început cu adevărat misiunea odată cu începutul pandemiei, în martie 2020.

Am incheiat anul 2020 cu 50.000 de beneficiari pe care i-am ajutat, printre care: bebeluși, copii, adolescenți, adulți și seniori și nu în ultimul rând... necuvântătoare.

Cine sunt cei către care ne îndreptăm atenția?

La nivel individual, suntem alături de performeri: elevi geniali, sportivi de performanță, artiști.

Tot la nivel individual, îi sprijinim pe cei care se confruntă cu o dificultate majoră și urgentă: cazuri medicale grave sau cazuri de forță majoră.

La nivel comunitar, ne adresăm în special grupurilor vulnerabile. Prin instituții și lideri de comunități, ajutăm elevi, bolnavi, femei aflate în situație de risc sau bunici singuri.

Spre deosebire de majoritatea covârșitoare a organizațiilor care au un singur domeniu pe care îl deservesc, noi am ales să ne implicăm în domenii multiple, concentrându-ne pe 4 mari direcții:

EDUCAȚIE

SĂNĂTATE

SPORT

SOCIAL

Campaniile noastre sunt atât campanii permanente, care se desfășoară în oricare zi a anului, fie campanii dedicate unor evenimente punctuale.

(foto cu)

Indiferent de obiectivele noastre anuale, evenimentele majore precum Crăciunul, Paștele, Ziua Femeii sau Ziua Copilului sunt de fiecare dată un prilej de întâlnire cu oamenii care ne așteaptă pentru că au nevoie de ajutor.

Cine sunt oamenii care fac toate aceste lucruri să se întâmple?

Am decis ca și în această privință să facem lucrurile diferit.

TOTUL ESTE POSIBIL implementează toate campaniile numai cu voluntari.

Avem 500 de voluntari și 0 angajați.

Voluntarii noștri găsesc și documentează cazuri, sortează donații, citesc povești, scriu mesaje de mână pentru cei la care ajung coletele cu donații, croșetează lucruri pentru copii, ne propun campanii noi sau chiar caută sponsori care să finanțeze proiectele noastre. 

Ne desfășurăm activitatea în 3 puncte de lucru, spații situate în București, Târgoviște și Onești.

Toate aceste spații ne-au fost puse la dispoziție de oameni generoși, fără să plătim nici măcar 1 singur leu de chirie.

Nu am putea ajunge la cei pe care îi sprijinim, fără să avem un partener logistic puternic.

Nu este reclamă, este pură recunoștință: DPD România ne ajută fără niciun cost să livrăm oriunde în țară. Logistica este vitală pentru noi. Livrăm aproximativ 3 tone de donații lunar, deci... cam 40 de tone anual.

Nu am putea să donăm tot ceea ce donăm, fără ajutorul celor care ajută organizația fie cu bani, fie cu bunuri.

Prin proiectul nostru de colectare de bunuri, zeci de mii de articole precum haine, jucării, cărți sau chiar electrocasnice și mobilier, ajung fie la asociație, unde sunt sortate de voluntari, fie direct la cei pe care îi sprijinim.

Fondurile nu le strângem doar noi, ci și oamenii care rezonează cu proiectele asociației, devenind fundraiseri ai diferitelor cauze.

Permanent sunt alături de noi oameni care își dăruiesc ziua de naștere, aleargă, pedalează, pictează, cos sau gătesc pentru a ajuta una din cauzele TOTUL ESTE POSIBIL, având același scop: acela de a aduna fonduri.

Puterea TOTUL ESTE POSIBIL este dată de cei care cred în activitatea noastră.

 

CUM TE POȚI IMPLICA TU?

DONEAZĂ!

card: https://tinyurl.com/TOTUL-ESTE-POSIBIL-doneaza

cont: RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

Revolut / BT PAY: 0722446352 cu mențiunea: TOTUL ESTE POSIBIL

 

STRÂNGE FONDURI!

Dacă vrei să ai propria pagină de strângere de fonduri pentru această cauză, este suficient să trimiți un mesaj pe pagina de Facebook / Instagram TOTUL ESTE POSIBIL sau pe adresa de e-mail: da@totulesteposibil.org. Poți crea și pe cont propriu o strângere de fonduri, dăruindu-ți ziua de naștere, aici: https://ziuata.galantom.ro/fundraising_pages/create?id_project=610

De asemenea, poți asocia un eveniment sportiv sau un alt eveniment personal acestei cauze

 

SPONSORIZEAZĂ!

Companiile interesate de participarea la campanie, vor primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare.

Solicită contractul aici: da@totulesteposibil.org.

 

DISTRIBUIE CAUZA!

Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află despre această cauză, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!

 

MEDIATIZEAZĂ CAUZA!

Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre cauză sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).

 

Contribuie și tu pentru a susține o tenismenă muncitoare și valoroasă!

 

***

 

PERSOANA DE CONTACT

Eliza Nițescu | eliza@totulesteposibil.org

 

DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL

Organizația este o platformă caritabilă pentru cauze din domenii multiple. Educația, sănătatea, sportul, arta, cultura, protecția mediului sau animalelor sunt domeniile în care ne implicăm activ și cu rezultate optime. Întreaga activitate se derulează exclusiv cu ajutorul voluntarilor, asociația neavând niciun angajat.

 

Proiectele organizației pot fi urmărite aici:

Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/

Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/

 

WEB: www.totulesteposibil.org


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profeioniști) în drumul lor de atingere a unor obiective importante.

SUSŢIN PROIECTUL

TOTUL ESTE POSIBIL

În fiecare zi vedem oameni cu un potențial uriaș, cu obiective mărețe, cu visuri clar conturate, cu talent și pasiune, cu dăruire și dorința de a face o diferență, dar care la un punct se opresc din drumul lor mai departe sau întâmpină obstacole în a continua.

La TOTUL ESTE POSIBIL ne-am decis să sprijinim persoanele cu potențial să își materializeze intențiile pentru a transforma lumea într-un loc mai bun.

Categorii: artiști (muzicieni, pictori, actori, scriitori, fotografi), sportivi, copii și tineri cu rezultate bune la învățătură.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

0 Donații

Nu există nici o donaţie. Fii primul care donează!