Cel mai frumos cadou de ziua mea

 

Valeria Vasciuc TOTUL ESTE POSIBIL

84% Complete
2,100 RON
Sumă strânsă
2,500 RON
Target
16
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor.

Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua unei cauze dragi mie.

Cel mai frumos dar pe care mi-l poți face este să fii alături de mine și, în loc să îmi faci un cadou, să donezi banii către acestă cauză.

Împreună suntem mai buni!

Îți mulțumesc că ești alături de mine și, dacă îți place ideea, îți poți dărui și tu ziua de naștere ori de nume pe ziuata.galantom.ro sau alte ocazii speciale din viața ta pe dar.galantom.ro!


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profeioniști) în drumul lor de atingere a unor obiective importante.

SUSŢIN PROIECTUL

SOS 4 LĂBUȚE

Zilnic sunt abuzate enorm de multe animale care nu au puterea de a-și exprima suferința. Uneori, oameni de bine le găsesc și vor să le salveze. Această salvare înseamnă însă în multe cazuri un cost de care depinde viața prietenilor necuvântători.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

16 Donații

150 RON
La multi ani veseli Valeria!
21 Apr 2023

Victor Pop

150 RON
La mulți ani
21 Apr 2023
La Multi Ani Valeria!
21 Apr 2023

Marc

150 RON
La mulți ani cât mai veseli!
21 Apr 2023
La multi ani Valeria si felicitari pentru gestul tau frumos!
21 Apr 2023
La mulți ani, Valeria!
21 Apr 2023
La multi ani!
21 Apr 2023
21 Apr 2023
La multi ani, Valeria!🥳
21 Apr 2023

Anonymous

47 RON
21 Apr 2023

Anonymous

53 RON
21 Apr 2023

Anonymous

150 RON
21 Apr 2023
La multi ani !
20 Apr 2023

Anna Giulia

150 RON
La mulți ani minunati, Valeria! 🎂🎈🎉🐶🐴🐱
20 Apr 2023

Cu prietenie Max

100 RON
La mulți ani , Valeria !! Felicitari pentru inițiativa 🥳
20 Apr 2023

Anonymous

150 RON
18 Apr 2023
Valeria Vasciuc : TOTUL ESTE POSIBIL
Cel mai frumos cadou de ziua mea