Vă propunem să ajutăm împreună familia Marton, alături de care noi suntem din 2022. La început i-am sprijinit cu alimente, haine, încălțăminte, rechizite, dar în 2023 tatăl a suferit o ruptură de menisc la genunchiul drept și în acest moment are nevoie de o intervenție chirurgicală urgentă. Din nefericire, nicio asigurare medicală nu i-a facilitat operația, peste tot unde merge i se cere să își plătească operația, care este estimată să coste peste 20.000 de lei.

 

Lăsăm mai jos povestea lui Adrian Marton, așa cum ne-a fost scrisă personal de Dumnealui.

 

“Am trăit la cei 44 de ani ai mei cât poate alții în două vieți, dar cel mai frumos cadou pe care l-am putut primit de la viață sunt copiii mei, pentru care aș fi în stare să îmi dau și viața doar să știu că ei sunt bine, sănătoși și să nu simtă nici măcar un pic din greutățile copilăriei mele.

Soarta mea și a fraților mei a fost pecetluită de mici copii, pe când eram partru suflete într-un apartament din orașul Covasna: eu, mama, tata și sora mea, Florentina. Tatăl meu a decedat de foarte tânăr, la vârsta de 21 de ani, pe când eu aveam 3 luni. Rămânând singură, la cei 20 de ani ai ei, mama a încercat să își refacă viața cu cineva din pricina greutăților, dar s-a mai trezit cu încă doi copii. Așa, în total eram patru copii mici, iar într-o zi, fiind singurei în apartament, mama noastră a plecat sora mea mai mărișoară, s-a dus la bunica, iar eu de foame am început să amestec făina de grâu de porumb, cu oțet, sare și zahăr, ca să le dau la copii să mănânce. Aceasta era intenția mea de copil, dar noroc că a venit o vecină și m-a oprit din năzbâtiile mele. În urma denunțurilor la vecini a venit Statul și ne-a luat pe geam afară pe toți patru, cu vârste cuprinse între 1 și 5 ani: 5 ani surioara mea, 4 ani eu, Valentin, de 1 an și jumătate. Emeșe, surioara mea de 2 luni, a fost dusa la creșă, la Baraolt. Ușa era încuiată, o încuiase mama după  plecare... Ulterior, pe surioara mea de 5 ani a luat-o bunica să o crească. Pe mine nu m-a dorit, că eu eram băiat, deși eram frați de sânge.

Eu am ajuns la casa de copii școlari din Târgul Secuiesc, iar la vreo câțiva ani, o educatoare mi-a spus că mai am un frate. Era Valentin, care ajunsese la casa de copii preșcolari din Târgu Secuiesc. M-am bucurat enorm aflând de el. De surioara mea, Emeșe, nu mai știam nimic, dar la cât eram de mic când ne-au despărțit nu mai eram conștient de frați și surori...

La vârsta de 9 ani, eu eram în clasa a III-a și a fost transferat fratele meu, Valentin, de la preșcolari, la școlari. Era lângă mine, dar bucuria nu a durat mult, pentru că el avea ceva deficiențe în vorbire și l-au mutat la o Școală Ajutătoare lângă Sfântul Gheorghe și nici nu prea îmi dădeau voie sa îl vizitez. Am reușit să mă duc să îl văd doar o dată, după care tot visam că îl vor aduce înapoi și întrebam mereu când vine. Târziu, când am crescut, am aflat că el de fapt a fost dus departe, undeva în Reghin (județul Mureș), după care a fost înfiat de o familie.... Din păcate și spre neputința mea, au trecut 35 de ani de când nu l-am văzut.. Sper ca este bine și la casa lui.

Într-o zi când terminasem clasa a IV-a, jucam tenis de picior pe drum, când o doamnă în fustă lungă, aranjată, cu un copil după ea, a trecut pe lângă noi, a intrat pe poarta orfelinatului. Noi chiar vorbeam între noi și ne întrebam oare a cui o fi mama asta, când am aflat de la copii la vreo câteva minute că, de fapt, cea care trecuse pe lângă mine de câteva minute, era chiar mama mea. Nu am stat de vorbă cu ea, am fugit de ea, spuneam că eu nu am mamă, pentru că așa știam. La urmă a renunțat și a plecat, iar la ceva timp am aflat că am și surioară. Fetița cu care era mama, era de fapt surioara mea de 2 luni adusă de la creșă la casa de copii preșcolari, după care la școlari, lângă mine, unde am crescut împreună anișori buni.

Am împlinit vârsta de 14 ani, am fost trimiși 6 băieți mai mari de către orfelinatul din Târgul Secuiesc la o așa-zisă școală din Oradea, unde eram cazați la un cămin mizerabil, fără condiții de baie, fără minim de condiții, ne-am umplut de păduchi, eram murdari tot timpul. După care am fost duși la o casă, nu era de fapt vorba de nicio școală, am fost scoși să vindem ceapă și mere pe piața din Oradea, cu încă 3 colegi de-ai mei. Primeam mâncare o conservă și o pâine 3 inși... Până când într-o zi, de foame, am mâncat vreo 3 mere. Am fost foarte certat și bătut, iar în acel moment mi-am luat inima în dinți și am plecat înapoi spre Orfelinat în Târgul Secuiesc, unde când am ajuns nu au vrut să mă mai primească înapoi. Au zis că dacă am semnat nu mai am ce căuta acolo, că nu este hotel... Așa că am rămas al nimănui pe drumuri, am avut doar VIII clase terminate, nu știam unde să apuc. Cu lacrimi în ochi dormeam prin casa scărilor, prin parcuri, chiar și în canale sau cu masa pe bănci... În secret, când a început școala, am fost susținut toată perioada școlară de un profesor de la orfelinat cu cărți, caiete, ghiozdane, de am terminat singurel X clase...

Într-un timp mă angajasem la o fabrica de mobilă, mergeam după ora 15.00 la servici, ajungeam acasă la 12 noaptea, oră la îmi făceam temele. Era foarte obositor. La cules de cartofi nu mă lua nimeni, pentru că eram mic de statură. Mâncam când aveam și dacă aveam. De multe ori, treceau zile întregi când nu vedeam un colțișor de pâine. Așa am trăit 3 ani și ceva, până când într-o zi să aud că mă caută mama mea pe la orfelinat și că a aflat unde stau la o garsoniera părăsită. Am stat de vorba cu ea și am decis să mă duc acasă cu ea, la Bacău, la aproape de 18 ani, cât aveam să împlinesc...

La 27 de ani m-am căsătorit cu o fată Alina, din Bârlad. Împreună am avut 4 copii, am stat în casa unde m-a adus mama de la orfelinat. În secret, casa aceea a fost vândută chiar de neamurile mele și am fost nevoiți să ne căutăm chirie. Am stat din chirii în chirii, iar acum 9 ani, chiar în noaptea de Crăciun, am fost scoși afară din chirie cu tot cu copii de oameni care consumau băuturi alcoolice în exces. Am pus copiii pe sanie și o femeie cu soțul ei, oameni despre care lumea spunea că sunt cei mai răi din sat, au oprit lângă noi și ne-au întrebat unde mergem. Le-am povestit și a zis că ea are o casă pe care nu o folosește și dacă am dori să avem grija de ea. Așa am avut și noi o căsuță unde să punem capul jos și să nu mai stăm prin frig cu micuții, alți copii mergeau voioși cu colindele, iar copiii mei zgribuliți dormeau pe sanie...

Ne-am mutat la un apartament în chirie, eu am plecat în Franța, la servici. Din cauza neînțelegerilor noastre, ne-am despărțit după 9 ani de căsnicie. Doi copii au rămas la mine și doi la ea...

Între timp, am început și o casă unde stăteam singurel. Am început să ridic casa cu mâinile mele, copilul meu de 9 anișori mă ajuta, agăța tabla de jos și eu singur montam sus ,fără nimeni. Doar bunul Dumnezeu era lângă mine când munceam din răsputeri. De câteva ori am adormit și pe acoperiș de oboseală... Când am reușit sa termin de pus acoperișul m-am străduit sa termin repede și o cameră, unde m-am mutat cu copii: ei dormeau pe polistiren și eu pe plăci de rigips. Nu aveam apă, hainele micuților le spălam în pârâul ce curgea pe lângă casă, iar copiii își făceau temele la lumina de lumânare. Am trăit așa 2 ani și jumătate, cumătra noastră ne-a cumpărat sobă, cărămidă pentru horn și polistiren ca să izolez camera unde dormeau copiii.

După doi ani de singurătate, am cunoscut o fată, Mădălina din Gura Humorului, iar din relația noastră au rezultat doi copii. Pe unul dintre ei l-a lăsat la vârsta de 7 luni în mijlocul unei alei, pe motiv că ea nu mai suportă copiii mei. Într-o zi din luna martie a plecat fiind însărcinată, spunând că va face avort. În noiembrie m-a sunat să îmi spună că ea a născut, de fapt, și că dacă nu mă duc după copil, îl dă la casa de copii, că ea nu se descurcă. În urma insistenței ei, am urcat în mașină cu fratele meu și am găsit micuțul în chinuri de neimaginat, plin de bube și răni. Am ajuns de urgență la spitalul județean Suceava împreună cu copilul. Am cumpărat săpun și medicamente pentru copilaș. La înțelegerea în comun de acord, mi-a lăsat copilul de 2 luni, l-am urcat în mașină, fratele meu legăna în spate micuțul și eu conduceam... 

Am ajuns acasă, m-am dus la urgență la Comănești unde au internat copilul pe loc, cu infecții grave. A stat 3 săptămâni la spital. Tot pe atunci mi-am refăcut viața cu Mărioara, fata cu care stau și acum, care și ea avea 3 copii dintr-o relație anterioară, cu un soț bețiv, care își fugarea copii și își bătea soția cu scândura, cu ce apuca. I-a pus și cuțitul la gât, făcea lucruri greu de imaginat. Împreună am format din start o familie cu 7 micuți și împreună avem un copilaș de 3 ani. Formăm o familie de aproape 5 ani. Nu avem absolut tot ce ne trebuie, ducem lipsă mare de dulapuri, paturi de dormit, saltele... Eu lucrez ca zidar, montez gresie faianță, dau case la cheie. Pâna acum un an și ceva când m-am accidentat grav eram angajat la firma SC Bigrad Cooling SRL din Brașov, iar în urma rezultatelor RMN prezentate de mine către firma unde eram angajat, a rezultat că la genunchiul drept am ruptură de menisc. Sănătatea mea este în pericol, simt că mă lasă puterile, nu mai pot munci asa cum o făceam. Privesc zi de zi lipsurile care sunt din cauza mea, tot încerc să plec dincolo, unde sunt salariile mai bune, unde nu mă vede nimeni dacă mă doare sau nu, sau dacă mai pot, doar să știu că pot avea grijă de copiii mei, să aibă un trai decent, să nu le lipsească nimic, așa cum pot..

Nu știu dacă vreodată mă voi putea opera, să mă fac sănătos, să îmi pot lua copii în brațe sau pe umeri, să mai urc pe schele sau să pun gresie, să muncesc nebunește, așa cum îmi place mie... Nu îmi place să cerșesc, nu sunt obișnuit să fiu ajutat. Știe toată lumea, inclusiv autoritățile, că am 8 micuți. Familia mea este verificată permanent de Curtea de Conturi, avem o mașină în primărie din cauza căreia ne-au pus poprire de mai bine de un an pe alocațiile complementare ale copiilor. De mai bine de 2 ani nici bani de încălzire nu mai primim, în loc sa fim susținuți. Copiii mei merg curați ordonați și nelipsiți la școală și învață bine, că doar asta e mândria mea.

În acest moment orice ajutor este binevenit până mă fac sănătos, iar dacă voi putea să vă mulțumesc pentru tot ajutorul și susținerea, o voi face cu mare drag. Până atunci, mă bazez pe bunăvoința și inimile voastre, pentru a reuși să mă operez ca să pot munci din nou.

Vă doresc ca nașterea domnului Isus Hristos să vă aducă lumina, belșug și pace în inimile și familiile dumneavoastră.

Crăciun fericit și un an nou binecuvântat!”

 

Susține campania cu o donație pe platforma Galantom pe această pagină, apăsând butonul verde "VREAU SĂ FAC O DONAȚIE" sau alegând orice altă formă de contribuție:

▶ cont: RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

▶ paypal.me/TOTULESTEPOSIBIL

▶ revolut.me/totulesteposibil

▶ https://www.patreon.com/TOTULESTEPOSIBIL

cu mențiunea: ADRIAN MARTON

 

***

 

CUM TE POȚI IMPLICA TU?

 

DONEAZĂ!

card: https://tinyurl.com/GHETUTE-CALDUROASE-2023

cont: RO36BTRLRONCRT0386479601 (cont în lei, deschis la Banca Transilvania)

revolut.me/totulesteposibil, cu mențiunea: GHETUTE CALDUROASE

 

STRÂNGE FONDURI!

Dacă vrei să ai propria pagină de strângere de fonduri pentru această cauză, este suficient să trimiți un mesaj pe pagina de Facebook / Instagram TOTUL ESTE POSIBIL sau pe adresa de e-mail: da@totulesteposibil.org. Poți crea și pe cont propriu o strângere de fonduri, dăruindu-ți ziua de naștere, aici: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/view?id=2051

De asemenea, poți asocia un eveniment sportiv sau un alt eveniment personal acestei cauze

 

SPONSORIZEAZĂ!

Companiile interesate de participarea la campanie, vor primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare.

Solicită contractul aici: da@totulesteposibil.org.

 

DISTRIBUIE CAUZA!

Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află despre această cauză, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!

 

MEDIATIZEAZĂ CAUZA!

Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre cauză sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).

 

***

 

PERSOANA DE CONTACT

Eliza Nițescu | eliza@totulesteposibil.org

DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL

 

Organizația este o platformă caritabilă pentru cauze din domenii multiple. Educația, sănătatea, sportul, arta, cultura, protecția mediului sau animalelor sunt domeniile în care ne implicăm activ și cu rezultate optime. Întreaga activitate se derulează exclusiv cu ajutorul voluntarilor, asociația neavând niciun angajat.

 

Proiectele organizației pot fi urmărite aici:

Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/

Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/

 

WEB: www.totulesteposibil.org