Misiunea noastră
În fiecare zi vedem oameni cu potențial, obiective mărețe și visuri clar conturate care la un punct se opresc din drumul lor mai departe. Motivele sunt multe și pornesc de lipsa de încredere în sine sau a simțului gestionării propriilor proiecte, ajungând până la adevărate blocaje emoționale sau absența cunoștințelor pentru a-și gestiona un plan de carieră.
La TOTUL ESTE POSIBIL ne-am decis să sprijinim persoanele cu potențial să își atingă obiectivele și să reușească acolo unde își pun intenția.
Majoritatea ONG-urilor își îndreaptă atenția către categoriile defavorizate și tocmai pentru că deja multe organizații fac o muncă excelentă în acest sens, ne-am decis să ne orientăm către persoanele care nu au parte de foarte multă atenție, întrucât de obicei se consideră că ar trebui să se descurce singure, fără ca cineva să se întrebe dacă nu cumva și ei, fiind oameni cu emoții și trăiri, au propriile lor provocări pentru a face pași înainte.
Noi spunem că suntem un ONG care ajută un PIC oamenii și ne diferențiem prin faptul că îi sprijinim pe cei cu Potențial, le oferim Instruire sponsorilor și donatorilor noștri și ne fundamentăm inițiativele pe principiul Conlucrării, adică poți fi ajutat doar dacă oferi, la rândul tău, ajutor.
Totul este posibil dacă vine din inimă și cu un PIC de ajutor:
POTENȚIAL
INSTRUIRE
CONLUCRARE
Ne dorim să creăm o comunitate globală în care ne sprjinim și să evoluăm reciproc, în care să ne realizăm obiectivele și în care visurile să devină realitate mult mai rapid.
Proiecte
TOTUL ESTE POSIBIL
MARELE CRĂCIUN (2022)
TOTUL ESTE POSIBIL
LOCUINȚĂ PENTRU PAUL ȘI CODRUȚ
TOTUL ESTE POSIBIL
MARELE CRĂCIUN (2023)
TOTUL ESTE POSIBIL
TOTUL ESTE POSIBIL
TOTUL ESTE POSIBIL
FAPTA BUNĂ DE AZI
TOTUL ESTE POSIBIL
GHETUȚE CĂLDUROASE (2023)
Evenimente fundraising
GHETUȚE CĂLDUROASE (2023) @ CAMPIONATUL NAȚIONAL DE DUATLON ~ 2023
Campionatul Național de Duatlon și etapa TRIKids de la Brașov se vor desfășura în cadrul Crosului 15 Noiembrie.
PUNGUȚA DE MOȘ NICOLAE (2023) @ Dăruiește ziua ta ~ 2023
Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!
ROMÂNIA, ȚARA MEA @ Dăruiește ziua ta ~ 2023
Prin Galantom îți poți îndemna prietenii care vor să iți cumpere un cadou de ziua ta de naștere sau de nume să facă, în schimb, o donație pentru o cauză. Fă-ți pagina pentru a-ți dărui ziua pe ziuata.galantom.ro!
MARELE CRĂCIUN (2023) @ 360° THE CHALLENGE ~ 2023
360° THE CHALLENGE este un ultramaraton montan nemarcat, care în 2023 se desfășoară în Insula Gran Canaria, în perioada 15-19 noiembrie.
MARELE CRĂCIUN (2023) @ Cluj Ecotrail Ultramaraton ~ 2023
Sarbatoreste Romania in alergare la primul ultramaraton din Cluj!
MICII CAMPIONI @ UVT LIBERTY MARATHON ~ 2023
Competiția își propune să aducă în față oamenii, oamenii liberi să fie ei înșiși, să se descopere și să se redescopere în drum spre versiunea lor mai bună.
Pagini fundraising
Dăruiesc ziua mea pentru un Crăciun frumos!
Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de tine? Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei cauze dragi...
Fapte bune de Crăciun la Cluj EcoTrail UltraMarathon 2023!
Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de tine? Anul acesta am hotărât să alerg la Cluj EcoTrail UltraMarathon pentru o...
Fapte bune de Crăciun la Cluj EcoTrail UltraMarathon 2023!
Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de tine? Anul acesta am hotărât să alerg la Cluj EcoTrail UltraMarathon pentru o...
Fapte bune de Crăciun la Cluj EcoTrail UltraMarathon 2023!
Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de tine? Anul acesta am hotărât să alerg la Cluj EcoTrail UltraMarathon pentru...
Fapte bune de Crăciun la Cluj EcoTrail UltraMarathon 2023!
Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de tine? Anul acesta am hotărât să alerg la Cluj EcoTrail UltraMarathon pentr...
Alerg la 360 THE CHALLENGE pentru Crăciunul celor nevoiași!
Ce poate fi mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de tine? Anul acesta am hotărât să alerg 270km în cadrul 360 THE CHALLENGE pen...