ARTIST ROMÂN ÎN VÂRSTĂ DE 13 ANI, INVITAT SĂ EXPUNĂ LA NEW YORK

 

6.632% Complete
1,658 RON
Sumă strânsă
25,000 RON
Target
12
Donații
243
Zile rămase
Vreau să fac o donaţie!

Robert Constantin Niculae este artistul-copil în vârstă de 13 ani, cu o activitate intensă, participări la expoziții de grup și personale și numeroase premii și recunoașteri la activ. Creația prolifică a tânărului pictor descrie un univers bogat ce cuprinde case, biserici, flori, grădini și colțuri inedite de natură, relevâd un romantism plin de vervă și emoție artistică. 

“Pentru mine, pictura reprezintă o parte a sufletului meu care mă reprezintă, îmi aduce multă bucurie, iar prin picturile mele îmi doresc să transmit emoție”, mărturisește Robert. Descoperit la vârsta de 8 ani de către învățătoarea sa, Crenguța Florescu, Robert a fost încurajat și susținut de familie să își cultive talentul nativ. De la descoperirea înclinației sale pentru pictură, Robert a beneficiat de sprijin pentru educație în domeniul vizual, continuând să evolueze și să se definească de la un an la altul. Robert alternează studiul în plein-air cu cel de atelier și face dovada capacității sale de a munci intens, cu rezultate minunate și revelatorii. Astăzi, arta sa este o adevărată revelație, atât pentru public, cât și pentru critică. 

 

Recent, lucrările lui Robert au ajuns să suscite interes și apreciere și în afara României. Astfel, la începutul acestui an, lucrările lui Robert au ajuns în atenția Artio Gallery, din New York, care l-a și premiat pe tânărul artist cu un binemeritat loc II în cadrul concursului de talente pe care îl organizează anual, competiție care atrage zeci de artiști participanți din întreaga lume. Câștigătorii locurilor I și II sunt invitați să expună pentru o săptămână lucrările premiate, iar Robert are imensa șansă de a-și expune lucrările într-una dintre cele mai prestigioase galerii de artă din lume. Costurile pentru a ajunge în SUA sunt, însă, foarte mari și, deși ambii părinți ai tânărului artist lucrează cu normă întreagă, investiția într-o astfel de participare este una care depășește bugetul familiei. Investiția în costul biletelor de avion și cazări se ridică la aprox. 5.000 de euro, iar evenimentul are loc în luna aprilie, prin urmare termenul este foarte scurt.  

 

Vă invităm să fim alături de Robert pentru a-l ajuta să își expună lucrările acolo unde acestea și-au câștigat meritul de a străluci și să îi dăm șansa de a ajunge la New York împreună cu unul dintre părinți, în vederea participării timp de o săptămână la vernisajul în cadrul căruia vor fi expuse lucrările lui și se va auzi de un român și România.   

 

“Evoluția lui Robert a fost foarte rapidă. Pentru mine a fost șocant el ca personalitate, a fost intrigant să înțeleg ce face și cum este posibil să evolueze atât de rapid. Nu este obișnuit ca un copil să stea aplecat asupra pânzelor sale 6 ore pe zi. O astfel de dedicare mi-a atras atenția că pictura este maim ult decat un hobby pentru fiul meu. Robert are o personalitate foarte puternică, nu este influențabil, trece totul prin filtrul lui, nu îi poate spune nimeni ce să facă până nu se convinge el că este bine.”

 

Convins de faptul că ceea ce face, face bine, micul artist are blândețea unui înțelept și pregătirea unui veritabil profesionist. În istoria artelor, talentele timpurii au confirmat valoarea artistică iar Robert Constantin Niculae dovedește prin lucrările sale de până acum faptul că are o valoare de excepție și incontestabilă. Îi dorim să își împlinească visul de a-și expune lucrările în original la New York, în cadrul vernisajului Artio Gallery. 

 

Implică-te și tu, cu o donație care susține un tânăr artist a cărui valoare a fost deja confirmată de criticii din România și care acum șansa de a primi apreciere cât mai largă și în cadru internațional!

 

CUM POȚI SĂ AJUȚI?

 

1. CONTRIBUIE CU BANI CA PERSOANĂ FIZICĂ

Contribuțiile pentru această campanie se pot face prin intermediul platformei, pe această pagină (prin card)

Contribuții alternative:

▶ cont: RO36BTRLRONCRT0386479601

▶ paypal.me/TOTULESTEPOSIBIL

▶ https://www.patreon.com/TOTULESTEPOSIBIL

▶ revolut.me/totulesteposibil

cu mențiunea: ROBERT CONSTANTIN NICULAE

 

2. SPONSORIZEAZĂ CAMPANIA CA PERSOANĂ JURIDICĂ

În cazul în care sunt companii interesate de participarea la campanie, pot primi din partea Asociației TOTUL ESTE POSIBIL un draft de contract de sponsorizare, pentru justificarea și deducerea cheltuielii. Pentru solicitarea contractului, cei interesați sunt rugați să trimită un mesaj pe adresa: eliza@totulesteposibil.org

 

3. DISTRIBUIE CAMPANIA

Te rugăm să dai share campaniei sau să inviți prieteni care să contribuie. Cu cât mai multe persoane află despre acest proiect, cu atât avem șansa de a strânge sume mai mari!

 

4. MEDIATIZEAZĂ POIECTUL!

Dacă lucrezi în mass-media, ești jurnalist sau PR-ist, poți să ne sprijini cu distribuirea unui comunicat de presă, realizarea unui articol despre campanie sau poate a unei știri de televiziune (aceste proiecte merită să fie făcute cunoscute cât mai multor persoane).

 

PERSOANĂ DE CONTACT

Eliza Nițescu | da@totulesteposibil.org

 

DESPRE ASOCIAȚIA TOTUL ESTE POSIBIL

Organizația este o platformă caritabilă pentru cauze din domenii multiple. Educația, sănătatea, sportul, arta, cultura, protecția mediului sau animalelor sunt domeniile în care ne implicăm activ și cu rezultate optime. Întreaga activitate se derulează exclusiv cu ajutorul voluntarilor, asociația neavând niciun angajat.

 

Proiectele Asociației pot fi urmărite aici:

Galantom: https://totulesteposibil.galantom.ro/projects/

Facebook: https://www.facebook.com/datotulesteposibil/

WEB: www.totulesteposibil.org

 


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

Asociația TOTUL ESTE POSIBIL sprijină performeri (elevi olimpici, artiști, sportivi profeioniști) în drumul lor de atingere a unor obiective importante.

Robert Constantin Niculae este artistul-copil în vârstă de 13 ani, invitat să își expună lucrările într-un vernisaj la New York.

Vine ziua ta. Este momentul în care ești în centrul atenției prietenilor, cunoscuților, familiei. Toata lumea te întreabă ce iți dorești să primești cadou, dar tu știi că ai tot ce îți trebuie și că nu îți dorești decât să fii aproape de cei dragi și să împarți cu ei bucuria și voia bună. Și, când se întâmplă așa, îți dai seama că acesta este, poate, cel mai fr

 

12 Donații

Multa bafta!
15 Apr 2024
15 Apr 2024
Succes și vise împlinite!
12 Apr 2024
Mult succes tinere!
12 Apr 2024

Anonymous

52 RON
Succes!🙏🍀
11 Apr 2024

Nana Cristocea

158 RON
Succes la expoziție Robert!
10 Apr 2024
Robert Nicolae ptr New York
10 Apr 2024
Bafta Robert in tot ce ti ai propus!
10 Apr 2024

Mi

300 RON
Succes Robert
09 Apr 2024

Anonymous

200 RON
Multumesc!
09 Apr 2024
Succes, Robert! Ne mândrim cu tine și îți dorim să ai o carieră așa cum visezi.
09 Apr 2024
Pentru Robert, un viitor mare pictor de care sunt deja mândru! Spor și inspirație, Robert!🙏
09 Apr 2024
GRUP DE VOLUNTARI BUCUREȘTI : TOTUL ESTE POSIBIL
ARTIST ROMÂN ÎN VÂRSTĂ DE 13 ANI, INVITAT SĂ EXPUNĂ LA NEW YORK