Misiunea noastră

În fiecare zi vedem oameni cu potențial, obiective mărețe și visuri clar conturate care la un punct se opresc din drumul lor mai departe. Motivele sunt multe și pornesc de lipsa de încredere în sine sau a simțului gestionării propriilor proiecte, ajungând până la adevărate blocaje emoționale sau absența cunoștințelor pentru a-și gestiona un plan de carieră.

La TOTUL ESTE POSIBIL ne-am decis să sprijinim persoanele cu potențial să își atingă obiectivele și să reușească acolo unde își pun intenția.

Majoritatea ONG-urilor își îndreaptă atenția către categoriile defavorizate și tocmai pentru că deja multe organizații fac o muncă excelentă în acest sens, ne-am decis să ne orientăm către persoanele care nu au parte de foarte multă atenție, întrucât de obicei se consideră că ar trebui să se descurce singure, fără ca cineva să se întrebe dacă nu cumva și ei, fiind oameni cu emoții și trăiri, au propriile lor provocări pentru a face pași înainte.

Noi spunem că suntem un ONG care ajută un PIC oamenii și ne diferențiem prin faptul că îi sprijinim pe cei cu Potențial, le oferim Instruire sponsorilor și donatorilor noștri și ne fundamentăm inițiativele pe principiul Conlucrării, adică poți fi ajutat doar dacă oferi, la rândul tău, ajutor.

Totul este posibil dacă vine din inimă și cu un PIC de ajutor:

POTENȚIAL

INSTRUIRE

CONLUCRARE

Ne dorim să creăm o comunitate globală în care ne sprjinim și să evoluăm reciproc, în care să ne realizăm obiectivele și în care visurile să devină realitate mult mai rapid.

[ Show more ]

Proiecte

Împreună putem face posibil ca această mare campioană să își continue proiectele sportive și să câștige titluri mondiale pentru România!

1,160 RON Suma:
7 Donatii:
1 Galantomi:

Ai avut vreodată un obiectiv pe care nu l-ai putut îndeplini? Prin conferințele lunare marca TOTUL ESTE POSIBIL sprijinim oameni cu potențial să ajungă mai repede la visul lor. Și cu ajutorul tău! 

0 RON Suma:
0 Donatii:
0 Galantomi:

Tu ai avut vreodată un obiectiv pe care nu l-ai putut îndeplini? Prin conferințele lunare marca TOTUL ESTE POSIBIL sprijinim oameni cu potențial să ajungă mai repede la visul lor. Și cu ajutorul tău! 

20 RON Suma:
1 Donatii:
1 Galantomi:

Erik Gulacsi, cel mai bun aplinist tânăr al României, cu două recorduri europene la activ, a pierit în avalanșa din Retezat, la sfârșitul lunii Aprilie 2017. 

4,565 RON Suma:
35 Donatii:
1 Galantomi:

Evenimente fundraising

Daruieste ziua ta ~ 2018

In beneficiul: O susținem pe Elena Pagu

450 RON

Suma:

1

Galantomi:
2 Donatii

100 de km pe o pista de 200m

In beneficiul: In memoriam Erik Gulacsi

150 RON

Suma:

1

Galantomi:
1 Donatii

Maraton Piatra Craiului ~ 2017

In beneficiul: In memoriam Erik Gulacsi

90 RON

Suma:

1

Galantomi:
3 Donatii

Raiffeisen Bank Bucharest Marathon ~ 2017

In beneficiul: In memoriam Erik Gulacsi

90 RON

Suma:

1

Galantomi:
3 Donatii

Pagini fundraising

Cel mai frumos cadou de ziua mea

Nimic nu e mai frumos decât să împarți bucuria cu cei care au nevoie de ajutor. Anul acesta am hotărât să îmi dăruiesc ziua de naștere unei

1,500 RON Target
450 RON Suma
2 Donatii
30% Complete

Erik aleargă alături de mine la evenimentul 100 km pe pistă!

Am cunoscut un copil care a iubit muntele și mă simt legat de el în continuare. Pentru toate performanțele realizate de Erik Gulacsi, dublu camp

500 RON Target
150 RON Suma
1 Donatii
30% Complete

Erik aleargă alături de mine la Maraton Piatra Craiului

Am cunoscut un copil care a iubit muntele și mă simt legat de el în continuare. Pentru toate performanțele realizate de Erik Gulacsi, dublu camp

420 RON Target
90 RON Suma
3 Donatii
21.428571428571% Complete

Erik aleargă alături de mine Maratonul Internațional București

Am cunoscut un copil care a iubit muntele și mă simt legat de el în continuare. Pentru toate performanțele realizate de Erik Gulacsi, dublu camp

420 RON Target
90 RON Suma
3 Donatii
21.428571428571% Complete

Ciucaș, locul primei întâlniri...

L-am întâlnit pe Erik pe 11 Decembrie 2016, într-un antrenament pe Muntele Ciucaș, din seria antrenamentelor destinate plecării pe Aconcagua (iar

500 RON Target
600 RON Suma
2 Donatii
100% Complete

Erik aleargă cu mine 105 km la Ciucaș X3

În 2015 am finalizat primul meu ultramaraton - Ciucas X3. Prima dragoste nu se uită niciodată, iar pasiunea mea au devenit ultramaratoanele. Ultram

1,050 RON Target
30 RON Suma
1 Donatii
2.8571428571429% Complete

Erik aleargă alături de mine la 2 x 2 race

Am cunoscut un copil care a iubit muntele și mă simt legat de el în continuare. Pentru toate performanțele realizate de Erik Gulacsi, dublu camp

450 RON Target
330 RON Suma
3 Donatii
73.333333333333% Complete

Alergăm pentru Erik Gulacsi la Marathon 7500

Sunt un iubitor al alergării, dar și al muntelui. Când am aflat trista veste a disparției tânărului alpinist Erik Gulacsi în luna Aprilie a ace

900 RON Target
95 RON Suma
3 Donatii
10.555555555556% Complete

Alergăm pentru Erik Gulacsi la Marathon 7500

Am cunoscut un copil care a iubit muntele și mă simt legat de el în continuare. Pentru toate performanțele realizate de Erik Gulacsi, dublu camp

900 RON Target
45 RON Suma
2 Donatii
5% Complete

Erik aleargă alături de mine la Maraton DHL

Am cunoscut un copil care a iubit muntele și mă simt legat de el în continuare. Pentru toate performanțele realizate de Erik Gulacsi, dublu camp

420 RON Target
450 RON Suma
2 Donatii
100% Complete

Donez ziua mea de naștere alpinistului Erik Gulacsi

Când fiecare zi e un miracol și ești fericit că îl poți trăi, de ce ai sărbători doar ziua în care te-ai născut ca fiind ziua ta? În fieca

1,106 RON Target
655 RON Suma
4 Donatii
59.222423146474% Complete

Cu Erik în suflet, în orașul meu natal!

L-am întâlnit pe Erik pe 11 Decebrie 2016, într-un antrenament pe Ciucaș, din seria antrenamentelor destinate plecării pe Aconcagua. 11, adică z

1,000 RON Target
450 RON Suma
2 Donatii
45% Complete